Când spui Toscana îți vin în minte coline nesfârșite arse de soare, drumuri șerpuitoare cu chiparoși, multă viță de vie și orășele cu totul fermecătoare. Și nu greșești, exact așa arată acest tărâm de poveste! Acel dolce far niente italienesc se simte din plin aici și timpul pare că stă în loc. Totul e foarte rustic, de la drumurile albe cu pietriș la căsuțele din piatră, la pastele specifice regiunii, pici, niște paste lungi și groase, parcă făcute pe grabă și cât mai simplu, numai bune de savurat după o zi întreagă la cules de vie.
Viața pare simplă în Toscana și nu o dată Alex a exclamat “aș trăi o sută de ani dacă aș locui aici!”. Solul fertil pentru podgorii, numeroasele băi termale dar și frumusețea nepământească a locului au creat o viață îndestulătoare pentru localnici, sau cel puțin așa pare. Cei care au ferme au început să primească și oaspeți, în așa numitele agriturismo, cea mai autentică experiență de cazare pe care o poți avea în Toscana.
Regiunea a fost inițial locuită de etrusci, o civilizație veche ale cărei urme datează de prin anul 900 î.Hr. până în secolul 4 î.Hr. când au fost înglobați de romani după războaiele romano-etrusce. Etruscii aveau propria limbă și scriere (care este doar parțial cunoscută în ziua de azi), erau un popor bogat în urma trocului pe care îl făceau cu celții la nord și cu grecii la sud. Grecia Antică a avut o puternică influență asupra artei și arhitecturii etrusce, și erau familiarizați cu mitologia greacă.
Există rămășițe pentru mai multe morminte etrusce în Toscana, iar noi am ales curioși să vizităm unul dintre ele, este cu adevărat fascinantă experiența!
Cum să îți organizezi vacanța în Toscana – vei găsi în articol
- Cum ajungi în Toscana
- Cum te deplasezi
- Cazare autentică în Toscana
- Ce vizităm în Toscana – propunere de itinerariu
- Costuri pentru o vacanță în Toscana
- Ponturi utile
Cum ajungi în Toscana
Cele mai mari orașe din Toscana sunt Pisa și Florența. Din România avem zboruri București – Pisa cu Wizz Air și Ryanair. Iar Blueair zboară la Pisa din Bacău, Constanța și Iași și la Florența din București, Brașov, Bacău, Constanța și Iași.
Dar poți zbura și la Bologna, e posibil să găsești zboruri mai ieftine aici, și până la Florența sau Pisa un Flixbus e 5-15€. Și de ce nu, poți zbura și la Roma, o altă destinație cu zboruri ieftine, de aici poți lua spre Pisa un Flixbus cu 9-20€ și durează 4-5 ore.
Noi am zburat dus la Bologna și ne-am întors din Pisa, așa am găsit cele mai ieftine bilete cu Wizz Air, și am zburat doar cu bagaj de mână Wizzair, ei permit un rucsac de 40x30x20cm, dar ne-am încadrat.
Cum te deplasezi
Cu mașina în Toscana
De departe cel mai bine este să închiriezi o mașină. Nici nu costă foarte mult și merită din plin libertatea pe care ți-o oferă, căci îți vei dori de zeci de ori să te oprești pe drum să faci câteva poze.
Noi am închiriat de la Pisa prin Rentalcars și am plătit doar 110€ pentru patru zile. Am luat o splendidă Alfa Romeo Giulietta de la Europcar, iar prin Rentalcars (care e un agregator de oferte) am plătit asigurarea completă pentru patru zile puțin sub 40€, la birou la Europcar în schimb ne cereau 40€ pe zi!
Trebuie să menționez însă că aceste tarife erau valabile în 2019, acum după pandemie au explodat toate prețurile, la cazare, mașini.. Nu am verificat cât ar fi acum o mașină în Toscana, dar mulți mă întrebați cum și unde am găsit asemenea ofertă, de fapt ar trebui să mă întrebați când! 😄 Am mers și noi în martie 2022 la lacul Como și am închiriat o mașină pentru 5 zile cu 350€, am plans dar nu am avut ce face, astea sunt tarifele acum…
Un pont pentru a închiria o mașină mai ieftin în Toscana: încearcă să închiriezi din Pisa sau Bologna, cel mai bine din aeroport direct, de la o companie low-cost, precum Goldcar, Centauro sau Thrifty.
Drumurile prin Toscana sunt foarte bune, înguste dar ușor de parcurs, și nu e foarte mult trafic. Chiar am condus și eu o porțiune, între Montepulciano și Montichiello! A fost prima dată când am condus în afara Bucureștiului, dar mi-a plăcut, drumurile sunt liniștite.
Ai grijă că în majoritatea orașelor din Italia, chiar și în cele mici, există în centrul vechi, adică exact unde vrei să mergi să vizitezi, zone ZTL (Zona a Traffico Limitato) și nu ai voie cu niciun chip să intri cu mașina aici. Accesul este exclusiv pentru servicii sau rezidenți. Iar controlul se face automat cu camere, amenda este între 80€ și 335€ și o primești ori de câte ori treci prin dreptul unei camere.
Parcările sunt de cele mai multe ori cu plată și costă între 1€ și 2.30€ pe oră, cel puțin astea sunt prețurile pe care le-am găsit noi. Dacă nu este o parcare organizată cu barieră, unde primești bon și plătești cât stai, atunci uită-te după dungile marcate pe jos, dungile albe înseamnă parcare gratuită, iar dungile albastre înseamnă parcare cu plată și va trebui să plătești la automat cât timp crezi că stai și să lași bonul în parbriz. Ai grijă că în general aceste automate primesc doar monezi. Am găsit un singur automat, în Civita di Bagnoregio, care cerea să introduci și numărul de înmatriculare înainte de a plăti suma pentru cât timp vrei să stai.
Uneori există indicatoare cu mai multe restricții pentru parcare. De exemplu cel de jos arată că e parcare cu plată între anumite ore. Ciocanele încrucișate înseamnă că restricțiile se aplică pentru zilele lucrătoare, iar crucea înseamnă că se aplică și pentru duminici și zile de sărbătoare.
Excursii organizate în Toscana
Desigur că între orașele mari (Pisa, Lucca, Florența, Siena, și nu numai) poți circula și cu trenul, sau mai bine cu Flixbus, despre care ți-am mai povestit că este o companie low cost de autocare, cu mașini noi și curate și cu toate condițiile, de la toaletă la wifi. Deși după pandemie și-au redus mult flota și traseele.
Dar nu poți ajunge cu transportul în comun în zonele rurale. Dacă totuși nu poți închiria o mașină, îți recomand excursiile de la GetYourGuide, sunt pe toate gusturile și toate buzunarele și includ tururi ghidate cu transport și diverse experiențe, ce pleacă din principalele orașe. Au anulare gratuită, bilet pe telefon, suport 24/7 și recenzii pentru fiecare excursie.
- From Florence: Tuscany Day Trip with Optional Lunch and Wine – 60€ – un tur de o zi foarte apreciat cu opriri în Siena, Chianti (unde se ia prânzul), San Gimignano și Pisa
- From Florence: Pienza and Montepulciano Guided Wine Tour – 85€ – un tur de 12 ore care te plimbă în Val d’Orcia, Pienza, și Montepulciano și include o degustare de Brunello di Montalcino
- Best of Tuscany Full-Day Tour from Florence – 87€ – include vizitarea Pisa, San Gimignano și Siena, intrarea la catedrala din Siena, un prânz la fermă, degustare de 4 vinuri
- Tuscany Movie & Wine Tour – 120€ – include vizitarea Siena, Montepulciano și Cortona, vizitarea a diverse locații de filmare pentru The Gladiator, Under the Tuscan Sun sau Letters to Juliet, degustarea de vinuri și produse locale
Cazare autentică în Toscana
Desigur că te poți caza oriunde, dar părerea mea este că o fermă izolată este experiența autentică toscană! Izolată în sensul bun, adică să fie înconjurată de liniște, noaptea pe cer să vezi mii și mii de stele, dimineața să fii trezit de cântecul cocoșului și proprietarii să îți ofere produse proaspete de la fermă.
Noi am găsit toate acestea, împreună cu un drum printr-o plantație de tutun până la clădirea veche de 400 de ani, ce a fost inițial o biserică și apoi o fabrică de tutun, la Il Saragio, la 15 minute de Montepulciano. Și am plătit doar 44€ pe noapte (în 2019, nu aruncați cu pietre 😄, acum văd că e cam 70€) pentru o experiență cu totul autentică și sute de povești mustind din fiecare cărămidă a căsuței vechi! Anna, proprietara, e super amabilă, vorbește o engleză impecabilă și e foarte dispusă să îți povestească o mulțime de lucruri despre ce poți vizita în Toscana, regiunea în care s-a născut și pe care o iubește nespus.
Îți recomand în orice caz să stai în zona Val d’Orcia, adică între Montepulciano și Montalcino. Te vei afla astfel în mijlocul Toscanei și îți va fi la îndemână să te plimbi în orice direcție. Am făcut o selecție de câteva cazări cu spirit toscan și recenzii foarte bune:
- Buget mic: Il Saragio, Da Leo, Hotel Panoramic
- Buget mediu: Il Palazzo dei Diavoli, Agriturismo il Gonzeto, B&B Villa San Bartolomeo, Agriturismo I Roseti, B&B Daria Monticchiello (uau!), Agriturismo Palazzi Del Papa
- Lux/Boutique: Castello di Velona Resort Thermal SPA & Winery, L’Olmo, La Saracina
Ce vizităm în Toscana – propunere de itinerar
Toscana nu este o regiune mare, dar e atât de ofertantă încât ai nevoie de mai multe zile ca să o vizitezi. Noi am stat patru zile întregi, însă fără să vizităm Florența, pe care am văzut-o anul trecut. Îți povestesc pe scurt despre ce e de vizitat în Toscana, și apoi compun un itinerar.
Florența – despre Florența am scris mai multe aici, ai nevoie de 1-2 zile pentru a vizita fascinantul oraș.
Pisa și Lucca – cred că Pisa trebuie să fie neapărat în itinerariul tău pentru a vedea splendidul turn înclinat. Dar este un oraș tare turistic, noi ne-am simțit sufocați de atâția oameni în Piazza dei Miracoli, așa că nu am petrecut mult timp aici, doar vreo 3 ore. Lucca e un orășel foarte drăguț, faimos pentru unul dintre turnurile sale, care are stejari plantați deasupra. Sfatul nostru este să urci în celălalt turn înalt din oraș, tocmai pentru a îl putea admira pe cel cu stejari.
Chianti – regiunea faimoasă pentru vinurile sale se află între Florența, Siena și Arezzo. Pentru a merge pe scenic road, un drum pitoresc cu priveliști incredibile, mergi pe Via Chiantigiana (SR222), începe din Greve in Chianti, mergi spre Panzano, Castellina in Chianti, fă un ocol și oprește în splendidul Radda in Chianti, apoi întoarce-te la Castellina și continuă drumul spre Quercegrossa.
Valdelsa – regiunea la vest de Chianti, cuprinde orășelele Volterra, San Gimignano, Monteriggioni, Certaldo și Colle Val d’Elsa.
Siena – un oraș minunat cu o catedrală cu totul deosebită, pe care te sfătuiesc să o vizitezi, și cu faimoasa Piazza del Campo cu turnul său înalt. Dar incredibil de aglomerat. Noi am petrecut doar 3 ore aici, timp în care am vizitat catedrala și ne-am plimbat prin oraș.
Crete Senesi – o zonă fantastică, un peisaj ce adeseori e descris drept lunar. Sunt dealuri vălurite, dar pentru că solul este o argilă gri (crete senesi înseamnă argilele sieneze) totul arată de pe o altă lume. Regiunea este între Siena și Val d’Orcia, având în centrul său orășelul Asciano. Drumul pitoresc este de la Siena la Asciano, dar poți continua mai departe spre Chiusure și Buonconvento. Lângă Chiusure se află Abbazia di Monte Oliveto Maggiore, o mănăstire importantă.
Val d’Orcia – aici este Toscana pe care o știi din fotografii, cu drumuri cu chiparoși și orășele vechi pline de farmec. Regiunea se desfășoară între Montepulciano și Montalcino și include numeroase orășele minunate: Montichiello, Pienza, San Quirico d’Orcia, Montalcino, Bagno Vignoni, Castiglione d’Orcia, La Foce, și mai jos Terme San Filippo.
Maremma – cea mai sudică parte a Toscanei, o zonă bogată în ruine etrusce. Are orășele foarte frumoase precum Pitigliano, Sovana, Sorano, Montemerano, Terme di Saturnia, iar un pic mai departe, intrând de fapt în privincia Lazio, este Civita’ di Bagnoregio. Dacă ai timp și vrei să mergi un pic și la mare, tot aici în sud se află o mică peninsulă tare frumoasă, caută Porto Ercole sau Porto Santo Stefano.
Am povestit separat în detaliu despre fiecare, iar mai jos îți propun itinerarul pe care l-am urmat și noi în mare parte.
- Ziua 1 – Pisa și Lucca (opțional Vinci, orașul în care s-a născut Leonardo da Vinci)
- Ziua 2 – Chianti și Crete Senesi
- Ziua 3 – Sudul Toscanei (regiunea Maremma)
- Ziua 4 – Val d’Orcia
- Ziua 5 – Siena și regiunea Valdelsa (San Gimignano și Volterra)
- Ziua 6-7 – Florența
Noi vizitat Florența separat anul trecut (ne-am organizat un weekend în Bologna și Florența) și am stat de fapt în Toscana doar 4 zile, căci ziua 2 am împărțit-o între celelalte. Este fezabil, dar am văzut foarte superficial regiunea Chianti, care merită dedicat ceva mai mult timp. Sunt multe orășele splendide în care poți să te oprești și cred că și o degustare de vin e obligatorie.
Costuri pentru o vacanță în Toscana
În total 4 zile în Toscana ne-au costat pe amândoi 812€ (în 2019). Ca de obicei, am folosit aplicația Trail Wallet pentru a ține evidența cheltuielilor pe categorii. Având în vedere că e vorba de 4 nopți de cazare și o mașină închiriată plus combustibil cred că am ieșit destul de bine cu bugetul. În continuare voi detalia un pic costurile, dar ţine cont că toate sunt pentru două persoane.
Cazarea pentru 4 nopți a fost în total 202€. O noapte în Bologna la Combo_Bologna cu 62€ și 3 nopți lângă Montepulciano la Il Saragio cu 132€ (44€ pe noapte), plus 8€ taxe de oraș (1€ pe noapte de persoană).
Pe mâncare am cheltuit 169€ în 4 zile, cam 42€ pe zi. Alex este la un regim fără gluten de când a fost diagnosticat cu boala celiacă, așa că nu avem multe opțiuni pentru mese. Deși în Italia ne-a fost ceva mai ușor pentru că au opțiuni gluten free la unele restaurante, mult mai ușor de găsit decât în Germania sau Grecia, unde am mai călătorit anul acesta.
Pentru micul dejun și prânz ne-am cumpărat pâine și mezeluri/brânzeturi și ne-am făcut sandvișuri, iar la cină am mers de două ori la un restaurant în Montepulciano, Trattoria di Cagnano, care avea produse foarte bune gluten free, la 2€ în plus față de prețul din meniu. Astfel că am plătit cam 70€ la supermarket, 74€ pentru două cine (în a treia seară era închis la restaurant, am uitat că unele restaurante închid lunea, și am renunțat la cină, oricum nu prea ne era foame). Și în rest s-au dus banii pe gelato. 😀
Dar mâncarea este destul de ieftină în Italia (și tare bună!), o pizza costă 6-8€, o porție de paste în jur de 10€ sau mai puțin, iar o gustare pentru prânz, un panini sau o pizza la felie ar trebui să fie sub 5€.
La capitolul obiective am plătit în total 54€, dar nu am vizitat tot ce se putea vizita. În tabelul de mai jos sunt costurile noastre pentru două persoane.
Transport și cheltuieli mașină
Transportul ne-a costat în total 274€. Biletele de avion, la dus spre Bologna și la întors din Pisa, ambele cu Wizz Air, ne-au costat 55€ de persoană, 110€ în total. Am profitat de reducerile de la WIZZ Discount Club, am scris aici despre cât de mult economisim cu ei.
110€ am plătit pentru închirierea mașinii pe 4 zile plus asigurare full de la Rentalcars. Tot în categoria Transport intră aerobusul din Bologna 6€ de persoană, trenul de la Bologna la Pisa 16€ de persoană, și Pisa Mover de la gară la aeroport (de unde am ridicat mașina) 5€ de persoană.
Pentru combustibil am plătit 75€. Am făcut un singur plin, înainte să predăm mașina la aeroportul din Pisa. Am mers 900 km cu o Alfa Romeo Giulietta manuală Diesel care a consumat cam 5.3, și pentru că avea un rezervor imens de 60 litri a fost suficient să alimentăm o singură dată, am făcut plinul cu 1.48€ litrul.
Taxele de drum au fost doar 7€, ne-au costat foarte puțin pentru că am circulat mai mult pe drumuri micuțe, ceea ce e inevitabil în Toscana. Am mers pe autostradă doar între Pisa și Lucca, ne-a costat 1.2€ această porțiune, și apoi între Lucca și Florența, 5.6€.
Pentru parcări am plătit în total 29€. Am găsit destul de rar parcări publice gratuite, iar cele mai ieftine ne-au costat 1€ pe oră (în Lucca, Terme San Filippo). Pentru San Gimignano și Volterra am plătit cam 1.20€ pe oră, Montalcino 1.60€ pe oră, Pienza 1.70€ pe oră, în Siena și Civita di Bagnoregio a fost 2€ pe oră și în Pisa am plătit cea mai scumpă parcare cu 2.30€ pe oră.
Ponturi utile
Ia cu tine dacă ai posibilitatea un obiectiv telephoto pentru aparatul foto. Este un obiectiv cu zoom mare, foarte necesar pentru a obține acele fotografii faimoase. Ca să înțelegi, peisajul în Toscana este foarte răspândit, iar o fotografie wide de exemplu nu are valoare. Dar cu un zoom puternic vei scoate niște peisaje de vis!
Caută pe locationscout.net de unde poți face fotografiile emblematice toscane. Neapărat cu zoom!
Cazează-te într-un agriturismo, astfel vei avea contact cu localnicii, vei dormi la o fermă și vei avea produse proaspete la micul dejun.
Vizitează și orășelele mai puțin cunoscute, vei găsi lipsa turiștilor absolut fermecătoare. Mie mi-au plăcut cel mai mult orășelele liniștite, precum Montichiello, San Quirico d’Orcia sau Bagno Vignoni.
Fiecare regiune din Italia are propriile paste specifice. În Toscana nu uita să încerci pici, niște paste lungi, asemănătoare spaghetelor, dar mai groase.
Cum să îți organizezi vacanța în Toscana
Ne-a fost tare bine în Toscana și zilele au trecut pe nesimțite. A fost ceva alergătură, mai ales că soarele apunea la 19:30, deci mai mult alergam să mai prindem ceva lumină. În special în Crete Senesi, am ajuns acolo la finalul zilei și ne-a cam părut rău că nu am prins asemenea peisaje într-o lumină mai bună, dar pe de altă parte am prins un apus de soare pe care nu îl vom uita prea curând.
Ne-am și relaxat, seara la restaurant sau la câte un gelato în timpul zilei. Îmi vine în minte gelato pe care l-am savurat pe marginea unui bazin în Bagno Vignoni, orășel în care am ajuns întâmplător, la recomandarea gazdei noastre, și ne-a plăcut teribil de mult!
Am mâncat bine și liniștiți, căci în Italia boala celiacă este foarte cunoscută, mai ales în restaurante, unde scrie și în meniuri că au o grijă deosebită ca felurile preparate pentru celiaci să nu se contamineze cu gluten. Și a putut și Alex să se bucure în sfârșit de o pizza fără gluten foarte bună (nu ca cea normală, dar în comparație cu altele pe care le-a încercat, majoritatea congelate, chiar era bună), și niște paste fără gluten excelente (pici tradiționali din Toscana).
Am făcut o mulțime de poze, am ajuns în locații emblematice și ne-a plăcut tare mult să ne plimbăm pe drumurile șerpuitoare mărginite de chiparoși. Ne-am cazat într-o fostă biserică și am stat la povești cu gazda noastră, am mâncat pecorino din Pienza, am văzut trei băi termale dar nu am apucat să facem baie în ele, am vizitat ruine etrusce, ne-am bucurat de liniștea din Pitigliano sau Montichiello și am admirat cu uimire catedrala din Siena.
Aș zice că am avut o vacanță în Toscana tare reușită, lucru pe care ți-l doresc și ție și sper să îți fie de ajutor informațiile din articol!
Happy Travels!
Pentru mai multe idei și sfaturi despre călătorii, urmărește-mă pe Instagram și Facebook și citește și:
- Val d’Orcia – cea mai frumoasă regiune din Toscana
- Obiective în Florența: ce să vizitezi și ponturi utile
- Pisa și Lucca, două orașe cu turnuri fascinante
- Spirit toscan în jurul Sienei: San Gimignano, Volterra, Chianti, Crete Senesi
- Sudul Toscanei – orășele fascinante în piatră și ruine etrusce
- Obiective de vizitat în Siena și ponturi utile
- Weekend la Bologna și Florența: itinerariu și buget de călătorie
- Cele mai instagramabile locuri din Toscana
- Ce să vizitezi în Umbria: sfaturi utile și itinerar
7 COMMENTS
Carmen
2 ani agoBuna,
Incerc sa fac un itinerariu pt iunie inspirandu-ma de la tine, dar ziua 2 nu se deschide, poti sa verifici daca e ok?
multumesc
Diana
2 ani ago AUTHORBuna Carmen, imi pare rau, incerc sa verific acum.
Diana
2 ani ago AUTHOREra link-ul gresit, am rezolvat, merci mult de semnalare! 🙂
Am recitit si eu articolul, ce frumos a fost in Toscana! Daca ai intrebari scrie-mi pe facebook :). Vacanta frumoase!
Corina
1 an agoExcelent articolul, Diana! Mi-am luat multe notite din el. Nu am inteles ceva: scriai ca ati stat 4 zile fara Florenta, dar apar 5 zile pe traseu in afara Florentei. Cred ca imi scapa ceva… Incerc sa vizitez tot ce ai avut pe lista, dar nu le pot inghesui in 4 zile nicicum… 😊
Diana
1 an ago AUTHORBuna Corina, merci mult! Ma bucur ca iti e de ajutor! Am scris desesubt ca am impartit ziua 2 intre celelalte, am facut sugestia de traseu pentru 5 zile in functie de cum ne-am miscat noi, si am vazut pe graba unele locuri 🤗. Cu siguranta e bine daca ai mai mult timp!
Adela
8 luni agoSalut, mulltumesc enorm pt acest articol <3. Anul acesta ne dorim sa vizitam Toscana
si ma bucur ca ai evidentiat punctele necesare la ce sa fim atenti, ce sa vizitam etc. La cat mai multe vacante minunate si articole faine:D
Diana
7 luni ago AUTHORMultumesc mult, Adela, ma bucur sa fiu de ajutor! 🤗 Vacanta minunata in Toscana 🥰