Roma e fascinantă! Deși are o puternică amprentă renascentistă, prin clădiri și fântâni elegante, cel mai…
Felicitări, ai ajuns în cel mai mic stat din lume, atât ca suprafață (0.49 km2), cât…
Poate pare contraintuitivă această frază, să te pregătești pentru naștere naturală. Doar corpul femeii este creat…
Primul zbor cu bebelușul! Gata, am făcut-o și pe asta, în sfârșit! Am fost cu bebe…
De când îmi doream să scriu acest articol, căci de ceva vreme sunt tare pasionată să…
Exact acum 1 an m-a cerut în căsătorie! De Dragobete în 2020. Mi-am dat seama că…
Dacă ne urmărești de ceva vreme știi că adorăm acel dolce far niente italienesc, obloanele romantice…
Astăzi intru în săptămâna 36 de sarcină. E dimineață, sunt trează de pe la 6, căci…
Avem cu toții în minte lanurile întinse de lavandă din Provence, în sudul Franței, e o…
Eagle’s Nest sau Cuibul Vulturului e o cabană în vârful unui munte stâncos, la 1800 m…