De când îmi doream să scriu acest articol, căci de ceva vreme sunt tare pasionată să descopăr locuri minunate în orașul meu. Așa că astăzi îți prezint cele mai instagramabile locuri din București, nici mai mult nici mai puțin de 42, cu care sper să te surprind. Locuri faimoase, clădiri cu renume, palate în stil franțuzesc, străduțe fermecătoare, atmosferă industrială, pereți aleatorii, localuri eye-candy, avem de toate în orașul ăsta! Cert este că în toate aceste locuri vei putea surprinde niște super fotografii!
Planul inițial era să colind eu Bucureștiul în lung și în lat și să fac poze peste tot, dar mă țin de vreo doi ani să o fac, și acum cu atât mai puțin aș avea timp (deși abia aștept să o plimb pe bebe Mara peste tot!). Așadar am hotărât să colind Instagramul în lung și în lat, și să pun cele mai frumoase posturi din fiecare loc. Pun și postări de-ale mele pe unde am cu ce mă lăuda, nu uita să îmi dai un follow dacă îți plac. Voi împărți geografic zonele din oraș, îți recomand să îți salvezi într-o colecție pe Instagram postările care îți plac, și pe hartă în google maps (voi lăsa link pentru fiecare) locurile pe care vrei să le vizitezi, așa îți va fi mai ușor să te organizezi.
Unde să te cazezi în București
În caz că nu locuiești aici, am făcut o selecție de câteva hoteluri sau apartamente superbe din centru, care au review-uri foarte bune:
- Buget mic: Heights Accommodation City Center, Sweet Story Central Apartment, Lipscani STUDIO – Central Old Town
- Buget mediu: Moxy Bucharest Old Town, Relax Comfort Suites Hotel, Tower Accommodation, Retro MidTown Apartment, Pop Art Flat – Bright 2BR near the Old Town
- Boutique/Luxury: Intercontinental Hotel Bucharest, Novotel Bucharest City Centre, Hotel Cismigiu, Filitti Boutique Hotel
Locuri instagramabile în București – Centrul Vechi
Străduțele din Centrul Vechi
Străduțele pietruite din centrul vechi al Bucureștiului sunt fermecătoare! Înțesate cu restaurante și terase, e zona preferată a bucureștenilor pentru serile de vară.
View this post on Instagram
Pasajul Macca Villacrosse
Pasajul Macca Villacrosse e un spațiu atât de intim și cozy! Acoperișul din sticlă gălbuie oferă o lumină caldă pe parcursul întregii zile. Pe cele două laturi ale pasajului sunt cafenele și baruri la tot pasul, și e un loc popular pentru a fuma narghilea.
View this post on Instagram
Cărturești Carusel
Cărturești Carusel e probabil cea mai frumoasă librărie din oraș și cu siguranță printre cele mai cunoscute locuri instagramabile din București! Superba clădire de secol 19 a fost reabilitată de un grup de arhitecți foarte talentați și a fost deschisă în 2015 drept librărie. Aduce un farmec contemporan atmosferei vechi din zonă, iar design-ul alb și scările în spirală sunt un paradis pentru Instagram!
View this post on Instagram
Mănăstirea Stavropoleos
Veți găsi o priveliște tare frumoasă la Mănăstirea Stavropoleos, chiar în inima centrului vechi! Biserica a fost construită în 1724 în stilul Brâncovenesc, un amestec între arhitectura bizantină, otomană, renașterea târzie și barocă. Lângă biserică se află o grădină splendidă, mărginită de coloane cu arcade în acoladă, ce dau locului un aer oriental. Este un loc extrem de frumos și atât de liniștit în agitația din centrul orașului! Asigură-te că nu faci zgomot, pentru că aici locuiesc călugărițe.
View this post on Instagram
Muzeul Național de Istorie
Muzeul Național de Istorie este chiar după colț și deși poți vizita expozițiile, eu îl recomand aici pentru unul dintre cele mai instagramabile locuri din București, porticul din fața clădirii. Pentru un efect optim, stai în unul dintre capete și fotografiază cu zoom. 😉
View this post on Instagram
Palatul CEC
Palatul CEC e o clădire splendidă! Este sediul CEC Bank, cea mai veche bancă din România, și a fost construită în 1900 în stil eclectic, cu o cupolă magnifică din metal și sticlă. Din păcate nu se poate vizita interiorul, doar cu rare ocazii este deschis publicului. Din fericire, am prins o astfel de ocazie și pot să îți arăt câteva poze din interior. 😄
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Linea – Closer to the Moon
Linea este o terasă de acoperiș aproape de Palatul CEC. Priveliștea e tare frumoasă, dar am pus localul pe lista celor mai instagramabile locuri din București datorită baloanelor pe care le instalează când se răcește vremea. Mi se pare că arată foarte bine, un peisaj aproape lunar, și poți surprinde un apus superb aici!
View this post on Instagram
Banca Națională a României
Muzeul Băncii Naționale a României din centrul vechi e o adevărată bijuterie! Unul dintre cei mai mari arhitecți români, Ion Mincu, a numit-o „cea mai frumoasă clădire din București” la sfârșitul secolului 19. Palatul Vechi (căci sunt două clădiri) a fost construit în 1890 în stil eclectic cu elemente neoclasice.
Pe lângă colecțiile impresionante de monezi datând de pe vremea romanilor, expoziția de aur (cu monezi de aur, lingouri și chiar minereu), și un tablou original al lui Nicolae Grigorescu, o să găsești aici elemente arhitecturale fantastice!
Poți vizita muzeul cu tururi gratuite de luni până vineri între 10:00 și 17:00. Trebuie să rezervi un tur cu ceva timp înainte trimițând un email, găsești mai multe informații aici.⠀
View this post on Instagram
Locuri intagramabile în București – la nord de Centrul Vechi
Epoque Hotel
Hotel Epoque e un hotel lângă Parcul Cișmigiu. E o clădire nouă, dar a fost construită în stilul Belle Epoque ca omagiu pentru perioada Micul Paris a orașului. Îmi place cum arată și mi se pare tare instagramabil. ☺
View this post on Instagram
Palatul Crețulescu
Palatul Cretulescu este unul dintre cele mai elegante palate din București și îl găsești în Parcul Cișmigiu. A fost construit în 1904 în stil renascentist francez pentru familia Crețulescu, una dintre cele mai bogate familii din țară la acea vreme.
View this post on Instagram
Cișmigiu – Bistro la Etaj
Acest bistro este un rai pentru Instagram, trebuie doar să fii creativ! Este la ultimul nivel al Hotelului Cișmigiu, o clădire superbă construită în 1912 în stil eclectic cu elemente neoclasice și Art Nouveau. A fost denumit Palace Hotel și era unul dintre cele mai impresionante hoteluri din București la acea vreme.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Teatrul de vară Capitol
Capitol s-a deschis în 1912 ca Cinema și Teatru de Vară. Între războaie a fost un loc tare popular, bucureștenii iubeau să își petreacă aici timpul liber și multe piese faimoase s-au jucat pe această scenă. Astăzi este inchis, în ruine și dat uitării. Dar îmi place intrarea grandioasă, iar pictura murală a fost făcută de un artist cunoscut, Pisica Pătrată.
View this post on Instagram
Pasajul Victoria
Unul dintre cele mai instagramabile locuri din București este propriul nostru pasaj cu umbreluțe, Pasajul Victoria. Mulți bucureșteni nu știu unde se află, căci e ușor ascuns, deși e foarte central. Face legătura între Calea Victoriei și Strada Academiei.
View this post on Instagram
Pasajul Englez
Pentru o atmosferă industrială și degradare urbană aruncă o privire în pasajul alăturat, Pasajul Englez. Clădirea a fost construită în 1855 și curând după aceea a devenit un hotel, Hotelul English. Dar camerele erau prea mici și nu putea concura cu hotelurile mai mari care apăreau la acea vreme, așa că a fost transformat într-un bordel de lux. Damele de companie se afișau la balcoanele de deasupra pentru clienții care treceau prin pasaj. A servit drept bordel până în 1947, când comuniștii l-au închis, iar acum este un bloc de locuințe. Așa că ai grijă atunci când vizitezi, păstrează liniștea ca să nu îi deranjezi.
View this post on Instagram
Twenty Eight Cafe
Ador atmosfera orientală de la Twenty Eight, pare un tablou desprins din poveștile cu Sheherezada!
View this post on Instagram
Muzeul Național de Artă
Scara interioară de la Muzeul Național de Artă pare dintr-o altă lume! Biletul de intrare este doar 15-30 ron și ai multe colecții de artă de văzut.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Ateneul Român
Splendidul Ateneu Român was a fost construit în 1888 în stil neoclasic cu inspirații grecești. Exteriorul său este unul dintre cele mai populare locuri din București pentru ședințele foto ale influencerilor, dar poți vizita și interiorul, e teribil de fascinant! Costă 10 lei și nu au un program exact de vizite, trebuie să mergi când se termină repetițiile, de obicei după 14:00 în timpul săptămânii și chiar mai devreme în weekend. Este cel mai bine să suni înainte, găsești telefonul pe site.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Strada Nicolae Golescu
Străduța din spatele Ateneului este una dintre preferatele mele. E o stradă pietruită liniștită, are clădiri frumoase și terase atrăgătoare.
View this post on Instagram
Casa Macca
Casa Macca este o altă clădire preferată de-ale mele. E într-un stadiu avansat de degradare și din păcate nu există fonduri pentru restaurare. Nu o poți vizita oficial, eu am fost destul de norocoasă să o văd cu un eveniment #cronicaridigitali, dar Institutul de Arheologie are sediul aici, așa că dacă mergi în timpul săptămânii vei găsi poarta deschisă și poți intra în curte. Și dacă îi rogi frumos poate poate te lasă să intri ca să fotografiezi scara superbă!
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Casa Oamenilor de Știință
Casa Oamenilor de Știință este unul dintre locurile mele instagramabile preferate din București! Scara este cu totul fenomenală, te transportă direct în Parisul romantic al secolului 19! A fost construită în 1904-1905 în stil eclectic cu elemente Beaux-Arts și acum este un restaurant. Poți merge în spatele clădirii pentru a face o poză fără să mănânci aici, dar dacă mergi în timpul verii s-ar putea să găsești niște umbrele urâte care blochează priveliștea.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Street Delivery (Strada Arthur Verona)
Strada Arthur Verona e foarte cunoscută pentru festivalul Street Delivery, care are loc în fiecare an aici. Cu această ocazie, pereții de pe stradă sunt pictați din nou, în fiecare an, de artiști locali. Așa că aici găsești mereu o priveliște frumoasă și de asemenea un mesaj social puternic. Pentru cele mai frumoase picturi murale din București, citește articolul Ellei.
View this post on Instagram
Casa Universitarilor
Casa Universitarilor arată ca un castel medieval și este chiar în mijlocul orașului! Este un restaurant acum, așa că îl poți vizita oricând.
View this post on Instagram
Biserica Italiană
O biserică italiană înconjurată de blocuri gri nu e o priveliște pe care o vezi în fiecare zi. Biserica are un caracter italian/toscan foarte puternic, și găsesc contrastul cu fundalul său tare interesant. A fost construită în 1916 după planurile arhitecţilor Giuseppe Tirabosch şi Mario Stoppa, inspiraţi de biserica milaneză Santa Maria delle Grazie. Stilul este cel al bisericilor din nordul Italiei, un stil neoromanic cu puternice tendinţe renascentiste.
View this post on Instagram
Hong Kong sau București?
Nu trebuie să călătorești până în Hong Kong ca să faci clasica fotografie cu clădiri înalte în jurul tău, mergi doar vis-a-vis de Ambasada Thailandei din București.
View this post on Instagram
Muzeul Frederik și Cecilia Cuțescu Stork
Am vizitat acest muzeu cu un eveniment #cronicaridigitali, dar cumva am ratat această priveliște fantastică, cred că e prin spate pe undeva. Mi se pare că are un aer fermecător de poveste. O casă cu structură din lemn, cu o grădină frumoasă în față, mă duc cu gândul la poveștile fraților Grimm din copilărie.
View this post on Instagram
Calea Victoriei
Calea Victoriei este un bulevard principal din București, ce mustește de istorie, de vremuri vechi cu baluri, serate cochete și ținute șic, regi și regine, prințese și povești. Era locul unde lumea mondenă își dădea randez-vous la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20!
A fost pavată încă din 1692, așa că istoria sa este strâns legată de istoria întregului oraș. Se întinde din Piața Victoriei până în centrul vechi, șerpuind printre palate vechi, vile și hoteluri fermecătoare. Îți oferă o plimbare minunată de vreo 3 km și oportunități pentru câteva fotografii grozave.
View this post on Instagram
Muzeul George Enescu
Palatul Cantacuzino, care acum găzduiește Muzeul George Enescu, este una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș. Construit în 1903 în stil Beaux-Arts de către „nababul” Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost primar al Bucureștiului și prim minstru, are o intrare Art Nouveau fabuloasă. În spatele palatului este o casă mai mică, unde George Enescu locuia de fapt cu soția sa. Casa are o scară superbă, de asemenea foarte instagramabilă!
Poți intra în curte pentru a fotografia ambele clădiri fără să plătești bilet, doar ai grijă să mergi în timpul programului de acces.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Hotel Union
Hotel Union a fost construit în anii 1930 ca hotel de lux, iar stilul său Art Deco îmi pare că amintește mult de clădirile din New York. De aceea l-am inclus pe lista celor mai instagramabile locuri din București.
View this post on Instagram
Maison Dadoo l’Atelier
Maison Dadoo l’Atelier e o florărie din Dorobanți care a făcut furori pe Instagram! În fiecare anotimp au un decor tematic splendid, cum vezi prin Londra sau alte mari orașe.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Locuri instagramabile în București – La sud de centrul vechi
Dealul Mitropoliei
Sus pe Dealul Mitropoliei ai o priveliște frumoasă cu acoperișurile Bucureștiului și Casa Poporului.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
De asemenea aici găsești graffiti-urile cu Anda Călugăreanu și Margareta Pâslaru. De fapt nu sunt graffiti, ci doar postere, dar mereu mi-a plăcut cum arată acest loc aproape ascuns. Îl poți găsi aici pe google maps, trebuie ca din Aleea Dealul Mitropoliei să cobori pe niște scări.
View this post on Instagram
Palatul Parlamentului (Casa Poporului)
Casa Poporului, sau Palatul Parlamentului, este cea mai grea clădire din lume (are 4 millioane de tone 😳), și cea mai mare clădire administrativă, o mărturie dură a megalomaniei lui Ceaușescu. Nu o pun pe listă pentru interioarele sale opulente, ci pentru porticul superb de afară.
View this post on Instagram
Parcul Carol
Parcul Carol este numit după primul rege al României, Carol I. Recunosc că este unul dintre parcurile mele preferate din oraș, căci bunica mea locuia în apropiere, așa că practic am crescut aici. Sunt două locuri în parc care mi se par unele dintre cele mai instagramabile locuri din București!
Primul este fântâna George Cantacuzino, un loc de poveste ♥.
View this post on Instagram
Al doilea loc e fermecătoarea Vila Bosianu. O altă clădire superbă din București, care arată ca un castel! A fost construită în 1856 în stil neogotic și este tare bogată în istorie, aici a fost planificată în secret unirea Principatelor Române din 1859, și tot aici l-au ținut pe Alexandru I. Cuza în siguranță, ascuns de asasini.
Acum găzduiește cea mai mare librărie de astronomie din țară, și permit numai vizite de grup, așa că dacă ești intreresat intră pe website-ul lor și trimite-le o cerere prin email.
View this post on Instagram
Deschis Gastrobar
Deschis Gastrobar arată tare bine, nu-i așa?
View this post on Instagram
Locuri instagramabile în București – partea de vest a orașului
Cartierul Cotroceni
Cotroceni este cartierul meu preferat din București! Străzile sale liniștite, pline cu case superbe construite la început de secol 20, oferă o escapadă extraordinară de la orașul aglomerat. Timpul pare să se fi oprit în loc aici (dacă nu ar fi toate mașinile…), căci cartierul nu a fost atins de buldozerele comuniste care au distrus atât de mult din oraș, iar clădirile noi au fost construite cu respect față de spiritul elegant de aici. Am povestit mai multe despre cartier aici: Cartierul Cotroceni, locul unde găsim farmecul Bucureștiului vechi.
Nu trebuie să ai un obiectiv anume pentru Cotroceni, încearcă doar să te plimbi pe străduțe, în căutarea celei mai frumoase case. E chiar o provocare!
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Ceainăria Infinitea
Pe lângă plimbările aievea prin Cotroceni, sunt câteva locuri instagramabile pe care nu ar trebui să le ratezi! Ceainăria Infinitea este unul dintre ele! Grădina e teribil de frumoasă, au tare multe arome de ceai și chiar biscuiți făcuți în casă.
View this post on Instagram
Trepte colorate
Chiar lângă ceainăria Infinitea poți găsi treptele colorate din Cotroceni! Se numesc de fapt Scările Fericirii, iar în 2020 au fost vopsite în culorile curcubeului.
View this post on Instagram
Cheiul Dâmboviței
Râul Dâmbovița curge foarte aproape de cartierul Cotroceni. Poți să te plimbi de-a lungul său și să faci niște fotografii drăguțe.
View this post on Instagram
Locuri instagramabile în București – partea de nord a orașului
Arcul de Triumf
Arcul de Triumf din București se aseamănă mult cu cel din Paris, deși este mai mic, și a fost construit în 1936 în stil neoclasic. Poți urca pe arc pentru o priveliște frumoasă.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Muzeul de Artă Veche Apuseană Casa Minovici
Frumoasa clădire a muzeului arată ca un castel medieval! A fost construită în 1942 în stil Tudor cu elemente flamande și venețiene. Pentru această priveliște trebuie să intri în curte și să mergi în spate (deși fațada e și ea foarte frumoasă). Nu trebuie să plătești bilet pentru a intra în curte, doar să mergi în timpul programului de vizitare.
View this post on Instagram
Locuri instagramabile în București – În afara orașului (Nord)
Capela de la Știrbei
Capela Sfânta Treime din Parcul Știrbei e splendidă! Una dintre prietenele mele bune s-a căsătorit aici, a fost atât de romantic! Și atât de cald, nu este pic de umbră. 😂
Parcul Știrbei e la 25 km nord față de centrul orașului, în afara Bucureștiului. Pe lângă capelă poți vizita palatul și un turn de apă. Nu am fost acolo recent, dar ar trebui să coste 50 de lei de persoană intrarea, bani pe care apoi îi poți cheltui la restaurantul de acolo.
View this post on Instagram
Palatul Mogoșoaia
Palatul Mogoșoaia e la 10 km nord de București. A fost construit în 1702 în stil Brâncovenesc (același stil ca al Mănăstirii Stavropoleos). E superb, iar parcul imens ce îl înconjoară e ideal pentru plimbări lejere de după-amiază. Intrarea în parc este gratuită.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
41 de locuri instagramabile în București
Așadar, asta a fost lista mea extinsă cu 41 de locuri instagramabile în București! Ce părere ai? Cunoșteai toate aceste locuri? Planifici deja următoarea ședință foto?
Dacă ai în minte alte locuri, chiar te rog să îmi spui în comentarii, mi-ar plăcea să completez lista!
Explorare plăcută în București!
Pentru mai multe idei și sfaturi despre călătorii, urmărește-mă pe Instagram și Facebook și citește și:
- Cartierul Cotroceni, locul unde găsim farmecul Bucureștiului vechi
- Tururi în București – povești din orașul contrastelor
- La pas pe Calea Victoriei – obiective în București I
- La pas pe Calea Victoriei – obiective în București II
2 COMMENTS
Georgiana
2 ani agoWoow! Cate locuri frumoase are Bucurestiul!😍 Am reusit sa le ratam (aproape) pe toate in scurta nostra vizita acolo 🙁 Super articol!
Diana
2 ani ago AUTHORMersi mult, Georgiana! Bucurestiul e foarte frumos intr-adevar, am inceput si eu sa il descopar in ultimii ani 🤗