Bine ai venit în paradisul mediteranean numit Sicilia, unde fiecare colț ascunde o poveste fascinantă. Aici soarele strălucește mereu cu pasiune, iar istoria, cultura și peisajele spectaculoase se împletesc într-un dans armonios.
Recunosc că Sicilia ne-a dat pe spate! Are peisajul acela pe care îl adorăm, munte și mare laolaltă! Are orașe istorice pline de farmec, sate pitorești, delicatese culinare senzaționale și plaje idilice.
Este cea mai mare insulă din Mediterană și are multă diversitate, căci a fost stăpânită de-a lungul vremii de multe popoare, printre care grecii antici, romanii, bizantinii, arabii, normanzii, chiar și spaniolii. Fiecare și-a lăsat amprenta în arhitectură, mâncăruri, chiar și pe chipurile oamenilor.
Peisajele sunt și ele destul de diverse pe măsură ce te plimbi pe insulă. Sunt și locuri care ne-au plăcut mai puțin, unde poate nu ne-am simțit în siguranță, sau locuri extrem de murdare. Dar și locuri cu totul deosebite, priveliști fantastice de la înălțime, plaje cu ape cristaline. Iar mâncarea? Buuuună și foarte ieftină!
Când e cel mai bine să mergi în Sicilia?
Nouă nu ne place să mergem vara în vacanță, e mult prea cald pentru a vizita, aglomerația e la maxim și totul e exagerat de scump.
Așa că îți recomand să merg în Sicilia în shoulder season, cum zice americanul, mai-iunie sau septembrie-octombrie. În aceste luni temperaturile sunt în jur de 22-26°C și plouă destul de puțin. E vremea perfectă atât pentru explorat, cât și pentru plajă.
Noi am mers în ultima săptămână din septembrie. Nu a fost perfect, ba chiar se anunțau ploi zilnic, mă uitam cu teroare la prognoză. Dar am avut noroc și a plouat extrem de puțin, am prins o zi cu vânt puternic, o după-masă ploioasă, și în rest a fost destul de bine. Când am ajuns la plajă în San Vito lo Capo, unde am petrecut 3 zile, chiar a fost foarte cald. La prânz era nevoie de umbrelă, căci soarele ardea foarte tare, chiar dacă erau maxim 30°C.
Cu o săptămână înainte, totuși, fusese aproape caniculă, mult peste 30°C zilnic. Și am văzut la Mihai Jurcă pe Instagram că a fost în Sicilia la sfârșit de octombrie, și vremea era încă bună, 27°C, oamenii erau la plajă și făceau baie în mare!
Cum în ultimii ani primăverile au fost mai reci și ploioase, eu zic că toamna, chiar octombrie, e ideală pentru o escapadă în Sicilia. Apa mării e caldă, prețurile sunt prietenoase, oamenii sunt veseli și se mănâncă bine de tot! Of, vreau înapoi! 😄
De câte zile am nevoie pentru a vizita Sicilia?
E o idee bună să petreci cel puțin o săptămână în Sicilia. E o insulă foarte ofertantă, ai multe locuri de văzut! Dacă ai doar 3-4 zile la dispoziție, poți vizita doar estul sau doar vestul insulei, dar eu zic că dacă tot zbori până aici, merită să explorezi cât mai mult.
Noi am văzut cam ce ne-am dorit într-o săptămână, deși am avut un ritm mai lent, alături de Mara la 3 anișori ai ei. Și am stat și două zile și jumătate exclusiv la plajă. Dar nu am urcat pe Etna și nu am ajuns în insulele Egade, în special Favignana aș fi vrut să o vedem. Ah și nu am fost nici în sud la Scala dei Turchi sau Valea Templelor.
Am detaliat într-un capitol ulterior sugestia mea de itinerar pentru 10 zile.
Cum ajungi în Sicilia
Cu avionul
Sunt două aeroporturi unde poți ateriza, Palermo în vest și Catania în est. Ryanair zboară din București în ambele orașe siciliene. Iar WizzAir are zboruri spre Catania din București, Cluj-Napoca și Iași. Noi am ales să zburăm în Catania pentru că ne-au convenit mai mult orele, dar prețurile la Ryanair sunt asemănătoare cu Palermo.
Dacă nu vrei să închiriezi o mașină, deși e modalitatea optimă de a explora insula, cumpără de acasă transferurile de la și către aeroport:
- Palermo
- transferul cu autocar între aeroport și centrul Palermo costă 6€
- transferul cu autocar de la aeroport în Trapani costă 9.60€
- aeroportul din Palermo are și gară, așa că poți lua trenul de aici direct unde ai nevoie, inclusiv până în Palermo. Gara este înăuntru în aeroport, la nivelul -1.
- Catania
- Autocarul Alibus te duce în centrul Cataniei pentru 4€.
- transferul cu autocar direct în Taormina costă 6.50€, Siracusa 20€ sau Giardini Naxos 5.60€.
- există gară și la aeroportul din Catania, ajungi la ea în 2 minute cu un shuttle de la Sosiri.
Pentru trenuri verifică dinainte orarul și prețurile pe Trenitalia.com, trenurile nu sunt foarte frecvente.
Cu trenul!
🤌 Ceva unic! Poți ajunge de fapt și cu trenul în Sicilia, chiar dacă e insulă! Poți lua un tren de oriunde de pe continent (de obicei Roma sau Napoli), până în Messina, Palermo, Catania sau Siracusa. Vagoanele sunt transportate peste strâmtoarea Messina la bordul unui feribot (în acest moment singurul loc din lume unde trenurile de pasageri merg pe feribot), o experiență fascinantă și unică.
Iar cea mai lungă călătorie la cușetă peste noapte din Italia este Intercity Notte din Milano în Sicilia, o călătorie epică în propria ta cameră privată! Citește mai multe aici dacă te interesează.
Deci dacă nu locuiești în București, zboară altundeva în Italia și ia trenul până în Sicilia! 😄
Cu feribotul
Poți merge cu mașina/trenul/Flixbus până în Villa San Giovanni, e un mic oraș în Calabria, vis-a-vis de Sicilia, peste strâmtoarea Messina. De aici ajungi în Messina în 20 de minute cu feribotul. Un bilet dus e 2.50€ de persoană și în jur de 35€ pentru o mașină. Mai multe detalii aici.
Ce vizităm în Sicilia – propunere de itinerar
Având în vedere că este cea mai mare insulă din Mediterană, și sunt atâtea de văzut, ai două opțiuni pentru itinerar, indiferent dacă închiriezi o mașină sau folosești transportul în comun.
- Faci un circuit al insulei, cu cazare în mai multe orașe. Presupune un ritm mai susținut, cu ceva bătaie de cap. Devine obositor să faci și să desfaci bagaje, să vorbești la fiecare cazare, să te lămurești cu parcarea. Noi am făcut un astfel de circuit, pentru prima dată cu Mara, și a fost ideal, deși cam obositor.
- Împarți vacanța în două, te cazezi jumătate din zile în Taormina/Giardini Naxos, și cealaltă jumătate în Palermo. Și faci excursii de o zi din aceste zone. E mai confortabil să revii în fiecare seară la aceeași cazare, doar că pierzi ceva mai mult timp cu drumurile dus-întors.
Bazându-mă pe experiența noastră, dar și pe cercetarea amănunțită pe care am făcut-o (deci locuri pe care noi nu le-am văzut), am creat un itinerar ideal de 10 zile pentru Sicilia, pentru fiecare din cele două opțiuni de mai sus. Scoate din el ce consideri, ca să îl potrivești cu bugetul/zilele tale de concediu.
Itinerarul ideal pentru 10 zile
Voi presupune că ajungi în Catania și pleci tot din Catania.
💡Dacă închiriezi o mașină, are sens să zbori înapoi de pe aeroportul pe care ai aterizat, ca să returnezi mașina în același loc. Alftel, sunt taxe extra pentru a o returna în alt oraș. Dacă folosești transportul în comun, în schimb, sau dacă îți asumi taxele extra, ia în considerare să ajungi în Catania și să pleci din Palermo, sau invers.
💡Dacă mergi cu copiii, încearcă Etnaland, lângă Catania. Are atât un parc de distracții cât și un parc acvatic cu tobogane. Arată foarte bine, noi voiam să mergem pentru Mara. Până am citit în recenzii că parcarea nu este supravegheată, se sparg constant mașinile (portbagajul!!) și se fură ca în codru. Noi trebuia să mergem direct de la aeroport acolo, deci cu toate bagajele după noi, așa că am zis pas! Cred că e mai indicat să mergi cu transportul în comun.
💡Am scris despre toate obiectivele menționate în articolul 21 obiective de vizitat în Sicilia pentru o călătorie de poveste. Cu poze și sfaturi pentru fiecare loc și recomandări de cazare în câteva orașe. Pe lângă acest articol general, am trecut informații particulare în articolele:
- San Vito Lo Capo: descoperă cea mai frumoasă plajă din Sicilia
- 13 obiective de vizitat în Palermo: bucură-te de autenticitatea siciliană
- Taormina: ce să vizitezi, cazare, excursii de o zi
Itinerar pentru circuit
- Ziua 1: Sosire în Catania. Vizitare Siracusa, Noto. Cazare în Noto
- Opțional: mergi la plajă în Fontane Bianche, Spiaggia di Calamosche sau Lido Beach Agua, vizitează Marzamemi
- Ziua 2: Modica, Castello di Donnafugata, Ragusa Ibla. Cazare în Ragusa Ibla
- Opțional: orășelul Scicli, plaja din Marina di Ragusa
- Ziua 3: Scala dei Turchi, Valea Templelor, Punta Bianca Beach. Cazare în Agrigento/Palermo
- Ziua 4: Cefalù. Cazare în Palermo
- Opțional: Villa Romana del Casale
- Ziua 5: Palermo. Cazare în Palermo
- Opțional: Monreale, plaja din Mondello
- Ziua 6: Borgo Parrini, Castellammare del Golfo, Scopello, Erice. Cazare în San Vito Lo Capo
- Opțional: Traseul de 7km de coastă în Riserva Naturale dello Zingaro
- Ziua 7: Relaxare la plajă în San Vito Lo Capo
- Ziua 8: Insula Favignana. Cazare în San Vito Lo Capo
- Opțional: petrece apusul la salinele din Trapani
- Ziua 9: Taormina. Cazare în Giardini Naxos
- Opțional: urcare pe Etna (6h), Gole Alcantara
- Ziua 10: plecare din Catania
💡Dacă zborul înapoi este din Palermo, atunci mută Ziua 9 la început, vizitează întâi Taormina.
Itinerar cu cazare în două locuri (Taormina/Giardini Naxos și Palermo)
Cazare în Giardini Naxos
- Ziua 1: Sosire în Catania. Vizitare Taormina
- Opțional: urcare pe Etna (6h), Gole Alcantara
- Ziua 2: Siracusa, Modica, Ragusa Ibla
- Opțional: Noto
- Ziua 3: Enna, Villa Romana del Casale
Cazare în Palermo
- Ziua 4: Cefalù
- Opțional: Villa Romana del Casale
- Ziua 5: Palermo
- Opțional: Monreale, plaja din Mondello
- Ziua 6: Scala dei Turchi, Valea Templelor
- Ziua 7: Borgo Parrini, Castellammare del Golfo, Scopello, Erice
- Ziua 8: San Vito Lo Capo
- Ziua 9: Insula Favignana
- Ziua 10: plecare din Palermo
💡Am inclus multe opțiuni de vizitat din Palermo în articolul 10 excursii de o zi din Palermo – de la plaje idilie la sătuce ascunse.
Itinerarul nostru
Pentru un rezumat vizual vezi highlight-ul de pe Instagram. ☺️
Noi am petrecut 7 nopți în Sicilia, într-un ritm agale, dar suficient de susținut cât să vedem multe locuri. Și în același timp să ne relaxăm 2 zile la plajă. Am ajuns în Catania pe la ora 13:00 într-o sâmbătă, am dat o roată insulei și am plecat tot din Catania. Am făcut un circuit, cu cazări în 4 orașe diferite.
Zborul de întoarcere a fost foarte devreme, la 8 dimineața, așa că am tot căutat o cazare pe lângă aeroport, era totul foarte scump, iar în Catania nu aveam de gând să intrăm. Pe lângă faptul că am auzit de la toată lumea că nu e grozavă, am înțeles și că e criminalitatea în floare și nu am vrut să riscăm să ne spargă mașina.
Așa că am ales ca în ultima zi să vizităm Taormina și să ne cazăm jos în Giardini Naxos. Am făcut 40 de minute până la aeroport la 5 dimineața, a fost perfect, dar e posibil ca ruta să fie aglomerată la ore de vârf.
Am urmat în mare itinerarul de circuit pe care l-am propus mai sus, dar mai condensat, căci am vrut să stăm și la plajă câteva zile.
- Ziua 1: Siracusa. Cazare în Ragusa.
- Ziua 2: Ragusa Ibla, Cefalù. Cazare în Palermo
- Ziua 3: Palermo. Cazare în Palermo
- Ziua 4: Castellammare del Golfo, Scopello, Erice. Cazare în San Vito lo Capo
- Ziua 5: Plajă. Cazare în San Vito lo Capo
- Ziua 6: Plajă. Cazare în San Vito lo Capo
- Ziua 7: Taormina. Cazare în Giardini Naxos
- Ziua 8: plecare
Cum te deplasezi
Închiriază o mașină în Sicilia
Cred că închirierea unei mașini te ajută să explorezi optim insula, după bunul plac. Dar costurile nu sunt chiar de neglijat, pe noi ne-a costat 500€ mașina în total.
Am scris despre experiența noastră cu mașina închiriată în articolul Cum închiriezi o mașină în Sicilia simplu și rapid. Tot aici am inclus și recomandări, detalii despre parcări și aplicații utile.
🏆Alegerea noastră de top pentru închirierea unei mașini în Sicilia: DiscoverCars.com
Transportul în comun
Ia în calcul și transpotul în comun, nu e o variantă rea, mai ales că rețeaua feroviară e economică și bine pusă la punct.
Când te organizezi, în paralel cu Google Maps, îți recomand să folosești și Rome2rio.com. Este un site unde introduci traseul dorit și îți spune ce opțiuni ai pentru a ajunge din punctul A în punctul B, arată combinații de trenuri și autobuze, îți dă și un preț estimativ. Și, cel mai important, arată site-urile operatorilor de transport. Acolo te duci și vezi orare exacte și costuri.
Tren
Trenurile au o acoperire fantastică în Sicilia, în ciuda faptului că e o insulă și are relief destul de variat. Infrastructura de tren, deși nu cea mai modernă, efectiv înconjoară insula și te duce aproape oriunde, în Palermo, Trapani, Cefalù, Taormina, Catania, Siracusa, ajunge chiar și în Modica și Ragusa (orașe de munte) și chiar și în Agrigento, lângă Scala dei Turchi!
În ultimii ani operatorul Trenitalia și-a reînnoit complet flota de trenuri regionale, aducând pe insulă trenuri regionale noi, confortabile, rapide și cu aer condiționat. Astfel, Sicilia a devenit o destinație de top pentru călătoriile cu trenul în Europa (#EuropeloveSicily este hashtag-ul prezentat pe noile trenuri regionale).
💡 Cumpără biletele de tren direct din gară, sau și mai bine, pe site-ul Trenitalia sau Aplicația Trenitalia. Există și o variantă de bilet cu călătorii nelimitate, Italia in Tour, pentru 3 zile la 29€ sau 5 zile la 49€.
Autobuze
Pentru autobuze, având în vedere că sunt foarte mulți operatori pe insulă, recomand să folosești Rome2rio.com. Aici am aflat, de exemplu, că Russoautoservizi.it are multe rute în nord-vestul insulei, și că prin ei poți ajunge de la aeroportul din Palermo direct în San Vito lo Capo cu doar 10€.
Cât de scumpă e Sicilia? Costuri pentru o săptămână
Pe scurt, vacanța asta ne-a costat 2114€ pentru 7 zile (în septembrie 2023), cu 7 nopți de cazare, 2 adulți și un copil de 3 ani. Cum am povestit și în highlight-ul de pe Instagram, a fost cea mai scumpă vacanță a noastră, după cea din Thailanda, unde am cheltuit 2400€ în două săptămâni în 2017.
Nici noi nu mai călătorim chiar low-cost cum făceam altădată, dar s-a și scumpit totul!
- 3 bilete București-Catania cu Ryanair, plus un troller de cabină 310€
- Cazare 7 nopți 693€
- Mașina închiriată pe 7 zile 490€, inclusiv benzină, parcări și taxe de autostradă
- Obiective doar 32€, nu sunt extrem de multe obiective cu plată pe insulă. Noi am vizitat 2 biserici în Palermo (14€ și 8€ pentru două persoane) și Rocca di Cefalù (10€ pentru două persoane).
- Restaurante, supermarket, cafele și patiserie 571€. Mâncarea nu e extrem de scumpă și ne-am răsfățat cu tot ce ne-am dorit!
Poți economisi cu siguranță la cazare, foarte ușor și la mâncare, căci cultura italienilor de street food e foarte apetisantă și ieftină. Spre exemplu, un arancino, o bilă de orez cu diverse umpluturi prăjită în panadă, costă 3€ și e foarte sățios, ideal ca o masă de prânz.
Și clar poți economisi la transport. Biletul de tren pentru 5 zile la 49€, despre care am povestit mai sus, deodată sună foarte bine!
Cele mai populare excursii din Sicilia
Fie că închiriezi mașină sau nu, sunt câteva excursii pe care merită pe deplin să le faci în Sicilia! Poate vrei să urci pe Etna (unde nu poți ajunge pe cont propriu de la un punct încolo), să te plimbi cu barca pe mare pentru a vedea coasta sau să vizitezi un loc important, precum Valea Templelor, alături de un ghid profesionist. Te încurajez să alegi o excursie prin GetYourGuide.
Noi îi folosim mereu, mai ales când căutăm activități inedite. În ultima vreme a fost mai greu, cu copilaș după noi, dar abia aștept să revenim la vechile obiceiuri!
Platforma e foarte ușor de utilizat, rezervările le ai pe telefon, le poți anula gratuit și ai Suport 24/7. Și, cel mai important, are recenzii pentru fiecare excursie, deci știi de acasă care sunt cele mai bune opțiuni.
Uite câteva dintre cele mai populare excursii din Sicilia.
💡 De reținut: pe Etna nu ai voie să urci fără un ghid acreditat dincolo de stația de sus a telecabinei!
- Catania: Mount Etna Morning or Sunset Day Trip with Tasting
- ⭐RATING: 4.8 / 5 – cu peste 2200 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 6 ore
- Include transferul de la hotel (din Catania), un ghid localnic cu care vei face drumeția pe vulcan și o degustare de biscuiți cantucci si vin zibibbo. Nu include biletul telecabinei, care este în jur de 20€
- Mount Etna: Guided Volcano Summit Hiking Tour with Cable Car
- ⭐RATING: 4.7 / 5 – cu peste 1900 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 5-6 ore
- Include biletul telecabinei, un ghid acreditat și drumeția pe Muntele Etna. Include de asemenea și închirierea une jachete de vânt, a bețelor de drumeție și a căștii de siguranță, de care ai nevoie pentru a urca pe vulcan. Excursia începe de la telecabină, nu include transportul până aici, așa că e ideală dacă vii până aici cu mașina închiriată.
- Catania: Mount Etna Trekking Trip off the Tourist Path
- ⭐RATING: 4.9 / 5 – cu 700 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 7 ore
- Include transferul din Catania, drumeția pe vulcan alături de un ghid, o jachetă călduroasă, încălțări și bețe de drumeție. Poți să admiri peisaje uluitoare, să înveți despre istoria acestui loc de la ghidul tău, să explorezi o peșteră de lavă și să vezi craterul sud-estic, cea mai activă zonă a Muntelui Etna. E o excursie extrem de apreciată!
- Taormina: Coastal Highlights Cruise with Wine & Food Tasting
- ⭐RATING: 4.5 / 5 – cu 30+ recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 3 ore
- Include o plimbare cu barca de 3 ore, opriri pentru înot în ape cristaline, echipament de snorkeling, gustări și degustare de vin
- Palermo: NO Mafia Walking Tour
- ⭐RATING: 4.7 / 5 – cu 600 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 3 ore
- Descoperă trecutul, prezentul și viitorul mișcării anti-mafie și aprofundează-ți cunoștințele despre fenomenul mafiot dincolo de clișee și mituri.
- Segesta, Erice and Salt Pans Full-Day Excursion from Palermo
- ⭐RATING: 4.3 / 5 – cu 700 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 8 ore
- Include vizitarea orașului medieval Erice, explorarea sitului arheologic Segesta și vizitarea faimoaselor saline din Trapani.
- From Trapani: Egadi Islands Favignana & Levanzo Cruise
- ⭐RATING: 4.9 / 5 – cu 90 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 8 ore
- Include o croazieră în jurul insulei Favignana, cu opriri pentru a înota în cele mai frumoasă golfuri și plaje de pe insulă, și echipament de snorkeling.
Cum să îți organizezi vacanța în Sicilia: sfaturi utile și itinerar
Ți-am oferit o mulțime de sfaturi, sper că deja ai un plan conturat în minte pentru a vizita Sicilia. Să ai o vacanță minunată și nu uita, când revii, să îmi lași un comentariu să îmi spui cum te-ai organizat! 😊
Citește și:
- Cum închiriezi o mașină în Sicilia simplu și rapid
- 21 obiective de vizitat în Sicilia pentru o călătorie de poveste
- San Vito Lo Capo: descoperă cea mai frumoasă plajă din Sicilia
- 13 obiective de vizitat în Palermo: bucură-te de autenticitatea siciliană
- 10 excursii de o zi din Palermo – de la plaje idilie la sătuce ascunse
- Taormina: ce să vizitezi, cazare, excursii de o zi
Lasă un comentariu