Poate ai auzit despre promenada de la malul mării din Benidorm, un mic orășel spaniol de pe Costa Blanca, aproape de Alicante, ceva mai la sud de Valencia. E o superbă promenadă colorată, în ritm cu valurile mării, ce pune plaja Poniente pe harta creațiilor arhitecturale inedite, și scoate Benidormul din anonimat.
Eu nu am fost acolo, dar din fericire a fost Alex acum câțiva ani, așa că am profitat și i-am cules creierul (cum zic americanii, I picked his brain, dar în română cumva sună tare rău), și desigur și fotografiile.
Știa de promenada colorată dintr-un număr al Igloo, așa că s-a dus țintă acolo de cum a pus piciorul în Benidorm. Proiectul a fost făcut de Office of Architecture in Barcelona în 2005-2009. Design-ul esplanadei ce șerpuiește de-a lungul mării împlinește nevoia unui spațiu de promenadă, care are și bănci din loc în loc, și de asemenea oferă acces către plajă. Jos, de-a lungul structurii, există o pasarelă din lemn, pentru a delimita spațiul de nisip, iar valurile de deasupra crează conuri de umbră în diverse momente ale zilei. Astfel că mulți aleg să se relaxeze pe pasarela din lemn, la umbră sau la soare.
Dincolo de aspectul funcțional, promenada din Benidorm arată fantastic, cu multiplele sale culori îmbinate. În plus, și clădirile din lateral au căpătat culorile respective, fie că este vorba de copertinele de la balcoane, fie de culoarea întregii clădiri.
Alex s-a plimbat de la un capăt la altul, are cam 1.5 km lungime. Poate o să rămâi surprins, dar era ianuarie. Uite ce soare fantastic! La stânga era marea, la drepta blocuri, unele cu magazine la parter. Nu prea sunt multe lucruri de făcut, erau ceva terase dar le-a lăsat în urmă. E suficient doar să te plimbi, să te bucuri de soare, și să îți faci plinul de culori până data viitoare când întâlnești ceva atât de colorat. Dar ești în Spania, șansele sunt de partea ta!
Happy travels!
Bonus: Balconul Mediteranei, care se găsește tot în Benidorm! Nu-i așa că arată minunat?
Citește și:
- O vacanță liniștită pe insula distracției, Ibiza
- Peștele din Barcelona, opera lui Frank Gehry
- Casa Batllo din Barcelona în 30 de fotografii
Lasă un comentariu