La final de an obişnuim să facem bilanţuri, să cântărim ce s-a întâmplat de-a lungul celor 12 luni care iar au trecut prea repede. Pentru mine anul acesta a fost un an cu planuri, călătorii, visuri. Dacă în 2015 am bifat un divorţ, o relaţie nouă, un credit prima casă, cu cheltuielile aferente, în 2016 nu am făcut decât să mă bucur de noua viaţă pe care mi-am clădit-o.
Am avut patru vacanţe împreună cu Alex, la anul sper chiar mai multe! Şi trei plecări singură în interes de serviciu.
M-am întâlnit cu sora mea în Valencia
La începutul anului am organizat cu Alex o super vacanţă, mult aşteptată, în Barcelona şi Valencia. Am fost 3 zile în Valencia, şi a venit atunci şi sora mea acolo. Nu o mai văzusem din toamnă, când curajoasă şi-a cumpărat un bilet doar dus spre Milano. Şi de acolo a pornit pe bicicletă prin Europa, pentru a transmite mesajul Rights of Nature Europe, o organizaţie care luptă ca natura să dobândească personalitate legală şi drepturi juridice în faţa legii.
A fost o super reîntâlnire, ne-am bucurat mult una de alta, ne-am povestit lucruri de tot felul şi ne-am despărţit neştiind când ne vom mai vedea.
Cafeaua pe plajă în Barcelona
Acea cafea savurată pe Barceloneta a fost un moment magic pentru mine. Am mai scris despre asta, şi încă rămâne momentul meu preferat din călătorii. Ultima zi în Barcelona, câteva ore de omorât până la zbor, niciun plan, noi doi, plajă şi soare, aproape 20 de grade în februarie, o cafea bună, sunetul valurilor. Cum ziceam, magic…
Concertul Coldplay
Am fost la Londra special ca să îi vedem pe Coldplay în turneul A Head Full of Dreams. Biletele au fost un cadou surpriză pentru Alex! A fost o experienţă incredibilă, o escapadă într-o lume plină de culoare, cu muzică veselă care îţi umple sufletul. Ultimul lor album e cu adevărat un caleidoscop pus pe portativ. Vor avea şi în 2017 un turneu în Europa, îţi recomand sincer să mergi la un concert, este ceva unic.
Fantoma de la Operă
La Londra am ţinut mult să mergem şi la un muzical, şi am ales Fantoma de la Operă al lui Andrew Lloyd Webber. Nu ne-a dezamăgit deloc, a fost foarte impresionant! Eu ştiam majoritatea melodiilor pe de rost, văzusem filmul cu Gerard Butler de nenumărate ori. Am fost la Her Majesty’s Theatre, un teatru micuţ, şi am stat suuuus de tot, sincer nu am văzut foarte bine scena, dar deh, preţurile sunt destul de piperate.
Pe lângă sunetul impecabil, decorul şi costumele au fost spectaculoase. Ne-a plăcut foarte mult experienţa. Şi abia aşteptăm să ajungem pe Broadway să vedem un muzical! 😀
Biserica izolată
În vară am fost în Halkidiki, o săptămână de relaxare totală şi mâncare bună pe braţul Kassandra. Într-o seară Alex m-a dus într-un loc foarte special, chiar în capătul braţului. Este o bisericuţă izolată, Sfântul Nicolae se numeşte. În toată marea de turişti am găsit aici în sfârşit un loc liniştit, unde nu era aproape nimeni. Nu e nimic turistic aici, şi tocmai de asta mi-a plăcut. Poţi să vezi peisajul în poza asta la 360 de grade. Am făcut ce am făcut şi am ajuns imediat după apus, aşa că lumina nu e foarte bună, dar cred că am surprins calmul pe care l-am găsit acolo.
Lacul de ţestoase
Când eram în Halkidiki ne-am rupt într-o după-masă de plajă şi am dat o fugă să vedem lacul cu ţestoase Mavrompara. Drumul e cam accidentat, aşa că am parcat draga de maşină şi am luat-o pe jos. Draga de maşină pentru el, nu mai poate după ea! Ţi-am zis că din Halkidiki are mai multe poze cu maşina decât cu mine?? True story! 😄
Am văzut multe ţestoase pe lac, şi mai mari, şi mai mici, erau tare drăguţe. Îmi place cel mai mult să văd animalele în mediul lor natural, să nu fie închise undeva. Aici înotau în voie, şi veneau grăbite să ciugulească firmiturile de pâine pe care le aruncam spre ele.
Cu ocazia asta am aflat la ce e bun un filtru de polarizare şi că avem nevoie să cumpărăm unul. 😊
Prima cazare cu airbnb
Am încercat airbnb pentru prima dată în Bologna. Am scris şi un articol despre asta, destul de bine primit. Nu aveam aşteptări prea mari, am stat la un cuplu acasă, cu ei în casă, dar ne-au primit extrem de bine, au fost foarte simpatici şi sociabili, şi ne-am simţit bine.
Plimbare printre butucii de viţă de vie
Unul dintre momentele mele preferate din vacanţa în Cinque Terre a fost plimbarea printre butucii de viţă de vie. Am făcut două trasee de hiking pe acolo, şi pe unul am reuşit să ajungem chiar în viţa de vie! Văzusem un filmuleţ despre trasee, şi oameni care alergau prin viţă, şi nu ştiu de ce dar mi s-a părut foarte tare şi mi s-a pus pata că vreau şi eu! În prima zi nu am reuşit, traseul nu mergea chiar printre butuci, dar a doua zi am găsit o porţiune prin viţă!! Şi am fost tare fericită!
O seară în Napoli
În decembrie am fost 3 zile în Napoli în delegaţie. Într-o seară colegii m-au scos la cină la un super restaurant, unde am mâncat o pizza bună, deşi e dificil să o egaleze pe cea de la Da Michele. Le-am povestit atunci că am un blog de călătorii şi au rămas foarte încântaţi! Ba chiar s-au oferit să mă plimbe prin oraş la câteva locuri panoramice, ca să le pot fotografia şi pune pe blog!
Au fost mega simpatici, a ieşit o seară tare plăcută. Între G., care e un Google uman, ştie de toate, şi făcea pe GPS-ul şi ghidul turistic, F. care nu mai fusese nici el la Castel Sant’Elmo să vadă panorama deasupra oraşului şi făcea poze mai ceva decât un turist, A. care a întârziat o jumătate de oră de am îngheţat aşteptându-l, şi glumele despre documentarul pe care îl vor face ei, ca să mi-l trimită pentru blog, m-am distrat maxim!
Designed to Travel
Last, but not least, mi-am lansat blogul pe 31 august 😍. Şi da, se pune ca moment din călătorii!
E o mare realizare şi îmi e tare drag de blog, încerc să îl cresc cât mai mult şi mai bine. Nu am fost foarte consecventă anul acesta în scris, am avut şi perioade destul de aglomerate la serviciu. Mi-am propus să scriu de cel puţin două ori pe săptămână şi nu am reuşit. Dar am mult mai clar în minte ce vreau să fac cu el, în ce direcţie să merg pe partea de design, am multe idei de articole, categorii noi. Sunt cel mai inspirată atunci când călătoresc, aşa că trebuie să călătoresc şi mai mult! (haha, îl şi aud pe Alex „cum? mai mult de atât?”; da, normal, nu a spus nimeni vreodată „călătoresc prea mult”).
Articolul cel mai citit a fost de departe cel cu chemarea la vot, a fost share-uit destul de mult în social media şi a obţinut mult trafic. Ba chiar mi-a picat site-ul de la atâta trafic! Apoi urmează cel despre cum să găseşti bilete ieftine de avion, şi cel despre prima experienţă cu airbnb.
Care au fost cele mai bune momente din călătoriile tale de anul acesta?
Lasă un comentariu