Nu îţi anula planurile de călătorie din cauza atacurilor teroriste!

Eram în maşină ieri când am citit despre atacurile de la Barcelona. Ne întorceam din Thassos şi mai aveam foarte puţin până acasă, trecusem deja de Giurgiu şi ne îndreptam spre Bucureşti. Când mi-a apărut ştirea pe aplicaţia Biziday.

Am exclamat oh my god şocată, şi mi s-au umplut ochii de lacrimi.. M-am grăbit să îi explic şi lui Alex despre ce e vorba, ca să nu îl sperii prea tare la volan (nu că nu ar fi obişnuit cu ieşirile mele aleatorii de pe locul din dreapta).

Au lovit în oraşul nostru iubit, Barcelona. Până acum în sudul Europei nu avusese loc niciun incident, aşa că am simţit-o ca pe o desacralizare. Dar pentru noi a fost cu atât mai mult. Rambla, Barcelona.. Iubim atât de mult această străduţă cosmopolită, şi întregul oraş. Chiar vorbeam cu o zi înainte, plimbându-ne pe faleza de la Golden Beach, cât de mult ne place Barcelona, Alex mi-a propus să mai dăm o fugă acolo anul ăsta. Visam cu ochii deschişi cum ar fi să ne cumpărăm un apartament pe Passeig de Gracia, ceva mic, unde să putem sta ori de câte ori ne vine dorul de atmosfera catalană.

Ne oprim într-o bezinărie şi caut mai departe detalii despre incident. Aflu că e mai grav decât s-a estimat iniţial, că au murit oameni, sunt mulţi răniţi, şi că este posibil ca nenorociţii să fi luat şi ostatici. Mi se face rău fizic şi simt că îmi vine să vomit. Mă întorc la maşină cu un mare nod în stomac. E o furie, amestecată cu neputinţă. Greaţă faţă de toţi imbecilii care cred că asta e o soluţie, să aducă teroarea în lume. Teamă de imprevizibil.

Nu mai călătorim?

Iubesc să călătoresc, nu e un secret. Şi nu trăiesc în bula lui „mie nu mi se poate întâmpla”. Sunt conştientă că sunt riscuri. Dar ce putem face? Să nu mai călătorim? De teamă? Să renunţăm la această imensă plăcere din cauza lor? Şi tocmai acum când a devenit atât de accesibil să batem lumea în lung şi în lat?

Ţin minte că îmi puneam aceste întrebări şi anul trecut, după un alt atentat major. Şi am găsit un articol care spunea că da, lumea e un loc periculos. Şi nimeni nu îţi poate garanta că nu ţi se va întâmpla nimic în călătoriile tale. Dar în aceeaşi măsură, nimeni nu îţi poate garanta că nu ţi se va întâmpla nimic într-o zi obişnuită, în drum spre serviciu. E un gând puternic. Nu putem să nu ne trăim viaţa din cauza fricii.

Frica

Hai să explorăm un pic această frică. Teroriştii, poate chiar mai mult decât să omoare oameni la întâmplare, îşi doresc cu siguranţă să instituie un sentiment de teamă în lume, de nesiguranţă. Dacă i-am lăsa, ar fi un punct în plus pentru ei. Noi, oamenii de rând, nu putem face ceva concret împotriva terorismului, nu putem lua măsuri fizice. Dar putem face asta. Să le arătăm că nu ne lăsăm copleşiţi de teamă, că ne ducem vieţile în continuare la fel, că o să călătorim în continuare pe unde ne dorim. Şi da, o să fim mult mai vigilenţi. Dar o să călătorim.

Cel mai concret exemplu care îmi vine în minte este concertul One Love de la Manchester, care s-a organizat la două săptămâni după concertul Arianei Grande unde un idiot sinistru a declanşat o bombă. One Love Manchester a fost un concert caritabil, unde au participat foarte mulţi cântăreţi şi trupe cunoscute, s-au strâns mulţi bani pentru victimele atacului, şi a fost difuzat live în întreaga lume.

Cel mai important, evenimentul a fost o declaraţie împotriva fricii. „Nu ne e teamă să ne adunăm din nou într-un spaţiu public. Ne trăim vieţile în continuare, în ciuda eforturilor voastre.” Cel puţin, aşa văd eu lucrurile.

Zone cu risc?

Recunosc că şi mie îmi e teamă uneori. Discutam cu Alex să încercăm să evităm în următoarea perioadă zonele mai expuse la pericole, cum ar fi capitalele şi oraşele mari din Europa. Deşi când ne-am făcut planuri pentru Austria, unde am fost la începutul lui august, iniţial pusesem şi Viena în itinerariu, şi nu ne-am gândit prea mult la asta. Eram conştienţi că probabil există un risc, dar nu voiam să ratăm Viena din cauza asta. Până la urmă ne-am schimbat planurile (pentru că ne-a plăcut atât de mult ce am citit despre regiunea din jurul Salzburgului, şi am hotărât să ne petrecem tot timpul acolo), şi am lăsat Viena pentru o dată viitoare, sper cât mai curând.

În aceeaşi idee, ne-am propus să evităm Londra, Paris, chiar şi Turcia. Cu toate că aş revedea cu drag Parisul, şi mi-ar plăcea la nebunie să îi bat străduţele la picior, şi să îi descopăr ferestrele şi balcoanele romantice alături de Alex. Dar în timp ce eu stau şi mă frământ, am observat că am prieteni care călătoresc absolut peste tot!

Îi văd mereu pe facebook. Tocmai ce i-am văzut pe doi dintre ei cu o poză cu Turnul Eiffel. O altă prietenă e în vacanţă în Turcia, alţii s-au dus acum câteva luni în Cappadocia, o prietenă s-a dus recent la Paris, şi chiar a povestit pe blogul ei cum a fost vizita în starea de alertă din Franţa, cu jandarmi înarmaţi în tot oraşul. Mulţi dintre prieteni au vizitat Nisa şi Coasta de Azur anul ăsta. Pe blog, articolele mele despre Londra sunt constant căutate.

Aşa că din ce observ eu, lumea alege să nu se streseze, şi să călătorească în continuare. Ceea ce mi se pare extraordinar!

Desigur că subiectul nu trebuie tratat cu indiferenţă. Eu cred că e important să fii un pic mai vigilent decât de obicei dacă mergi în oraşele mari, în special în zonele mai aglomerate. Noi am fost în Londra anul trecut, când încă nu fusese niciun incident major în acest oraş, dar era oricum o stare generalizată de alertă după atacurile de la Bruxelles. Nu am vrut să ne stresăm foarte mult, dar am ales să evităm zonele extrem de aglomerate (de exemplu schimbarea gărzilor de la Buckingham), şi să circulăm cât mai puţin cu metroul (deşi e o experienţă pe care o recomand, e cea mai veche reţea de metrou din lume). Am fost într-adevăr la concertul Coldplay de pe stadionul Wembley, alături de alţi 80.000 de oameni, dar am ales să ne bucurăm de experienţă şi nu ne-am făcut griji.

Aşa că nu mai vreau să fac un clasament al zonelor de risc. Normal că zonele aflate în conflict deschis sunt riscante, şi acolo chiar nu aş merge. Dar prin Europa vom continua să călătorim, chiar dacă vom avea ceva mai multă grijă.

Cum răspundem terorismului

Cum spuneam, scopul principal al teroriştilor este să genereze frică. Cedând acestor frici, oferim legitimitate terorismului, generăm isterie, şi în cele din urmă drepturile omului vor fi mult limitate, pentru a spori siguranţa generală.

Cel mai bine este să le demonstrăm că nu ne este frică, şi să continuăm să ne trăim viaţa la fel ca până acum!

Ia în considerare riscurile, dar nu le exagera. Toată lumea este de acord că cele mai mari riscuri la care se supun turiştii sunt accidentele rutiere. Iar asta e valabil oriunde în lume. (Serios, statisticile sunt copleşitoare. Nu vreau să intru în detalii ca să nu te sperii şi să nu mai circuli cu maşina, dar treaba e serioasă. Accidentele rutiere sunt singura cauză din top 10 cauze de deces din lume care nu este o boală).

Călătoreşte mai mult! Cu cât călătoreşti mai mult, cu atât ţi se reduc anxietatea şi teama. De obicei cele mai multe griji ţi le faci acasă, îţi spun din experienţă că atunci când eşti efectiv în vacanţă nu te gândeşti foarte mult la pericole. Şi aşa e cel mai bine, fii vigilent, dar bucură-te de fiecare clipă.

Fii tolerant. Cu cât călătoreşti mai mult, cu atât cunoşti mai îndeaproape ale culturi şi obiceiuri, şi realizezi că toţi oamenii sunt la fel, şi toţi ne dorim să ne trăim viaţa fericiţi, în linişte şi siguranţă. Teroriştii încearcă să ne dividă, să vedem inamici în anumite rase, culturi sau religii. Le putem dejuca planul fiind toleranţi, şi înţelegând că ei sunt nişte extremişti, şi nu reprezintă nicio ţară sau cultură la modul general.

Sfaturile Gândurile mele

Chiar nu îmi permit să dau sfaturi, fiecare decide pentru el însuşi în ce măsură riscurile sunt mari, şi în ce măsură vor să şi le asume. Ce ţări/oraşe sunt dispuşi să viziteze şi ce taie de pe listă. Eu vreau doar lansez un îndemn spre toleranţă şi spre păstrarea unei minţi deschise. Dacă vom aştepta să fie pace în lume, ni se va pune praful pe paşaport şi filele-i vor rămâne goale. În plus, statistic vorbind, şansele ca ceva să se petreacă exact unde mergi tu în vacanţă, exact în locul în care te afli şi în momentul în care te afli acolo, sunt destul de mici. Mai riscant este să iei taxiul de la aeroport.

Am inima îndurerată pentru victimele din Barcelona, şi familiile lor. Asemenea lucruri nu ar trebui să se întâmple. Am inima îndurerată şi pentru oraşul meu iubit, pe care îl simt rănit acum.

Citesc totuşi că se pregăteau mai multe atacuri în Spania, dar nu le-au ieşit. Îndrăznesc să sper că avem o şansă ca planurile să le fie zădărnicite. Fie de măsurile sporite de siguranţă, fie chiar şi de karma (câţiva dintre ei au murit într-o explozie, în timp ce pregăteau exlozibilul, undeva la 100 km de Barcelona).

Sunt speriată de ce se întâmplă, de faptul că mor atâţia oameni nevinovaţi. Şi mă întreb încotro ne îndreptăm. Dar nu îmi rămâne decât să am încrederea că totul va fi bine. Poate am capul în poveşti, în fantezii şi în filme Disney, dar trebuie că toate îşi au rădăcina în ceva real, şi binele chiar învinge răul întotdeauna!