Search here...
TOP
Verona - Veneția

Lacul Garda – ce să vizitezi, sfaturi utile și itinerar pentru 3 zile

Lacul Garda, Italia
Lacul Garda, Italia

După ce am terminat plimbările prin Dolomiți am coborât cu mașina spre Verona și pe drum ne-am oprit pe Lacul Garda. Este cel mai mare lac al Italiei, și chiar dacă e ceva mai puțin faimos decât fratele său din vest, Lacul Como, are priveliști grozave de oferit. Este foarte aproape de Verona, așa că dacă ești în zonă nu ezita și vizitează și Lacul Garda.

Cred că te poți opri oriunde pe Lacul Garda și îl vei găsi frumos. Dar sunt câteva orășele pe care noi pusesem ochii și despre care îți povestesc imediat: Torbole, Riva del Garda, Limone sul Garda, Sirmione și Bardolino. Plus alte câteva pe care nu am apucat să le vedem într-o singură zi.

În plus, dacă ești șofer pasionat (sau în vacanță cu unul), îți va plăcea Strada della Fora. Sau dacă ești cu copiii, nu rata Gardaland, un super parc de distracții în sudul lacului. Eu am fost când eram mică (ok, nu eram mică, aveam 16 ani, dar era a doua mea ieșire din țară, mă simțeam mică 😁) și mi-a plăcut la nebunie!!

Cum ajungi pe Lacul Garda

Lacul Garda se află între Bergamo și Veneția, deci dacă zbori într-unul dintre cele două orașe, poți ajunge rapid pe lac, în 1-2 ore cu mașina închiriată. De asemenea, Verona este aproape de lac, în partea sudică, la 40 km de Sirmione. Iar la nord de lacul Garda sunt Dolomiții. Deci poți combina ușor această destinație cu alte locuri din nordul Italiei.

Dacă nu vrei să închiriezi mașină, poți ajunge aici și poți circula pe lac și cu transportul în comun. Cel mai la îndemână, și foarte confortabil, este Flixbus, au rute până în Peschiera del Garda atât de la aeroportul din Bergamo, cât și de aeroportul Marco Polo din Veneția. De fapt, leagă Peschiera de mai multe orașe, vezi aici harta rutelor.

Transport în comun

🚌În jurul lacului circulă autobuzele Arriva, ce deservesc regiunea Brescia. Pe site-ul Arriva vezi traseul rutelor și programul, iar biletele le poți cumpăra prin aplicația lor.

🚂Poți ajunge la lac și cu trenul. Nu există rețea feroviară în jurul lacului, ci doar în partea sudică, sunt gări în orașele Desenzano del Garda și Peschiera del Garda. Cumpără bilete prin site-ul sau aplicația trenitalia.com. Cu trenul ajungi ușor de aici în Milano (1h), Verona (15 min) sau Veneția (sub 2h).

⛵Feribotul pe lacul Garda e destul de eficient și te ajută să eviți traficul, care în sezon devine destul de sufocant. Verifică programul și tarifele aici. Este un site unic pentru lacurile Como, Maggiore și Garda, așa că ai grijă să selectezi lacul Garda. Mai jos este harta rutelor de feribot. Cu alb sunt marcate rutele pentru pasageri, iar cu roșu sunt bacurile (traghetto) care transportă și mașini.

feribot lago di garda
Harta feribotului de pe Lacul Garda

Ca idee, rome2rio.com (un site care îți face traseu cu transportul în comun între două destinații) îmi spune că între Peschiera del Garda și Limone sul Garda fac 1h 20min cu mașina, 2h 36min cu feribotul sau 3h cu autobuzul. Dar cifrele astea nu iau în calcul traficul estival.

Cum ziceam, este cel mai mare lac al Italiei, un tur complet al lacului are 160 km, care se parcurg în aproximativ 4 ore. Este, și în același timp, nu este ideal să îl vizitezi cu mașina închiriată. În special în sezon drumurile sunt extrem de aglomerate și vei pierde mult timp în trafic.

Chiar și dacă vii cu mașina închiriată pe lac, dacă mergi în plin sezon, ai în vedere totuși feribotul. Deși nu vei putea ajunge în unele locuri, feribotul te duce în orășelele principale de pe lac, ai acces la telecabine, și nu ai bătăi de cap cu parcarea.

Excursii pe lacul Garda

O opțiune mai confortabilă și fără bătăi de cap este să faci excursii de o zi pe lacul Garda.

Dacă ești cazat în Verona, excursia asta e excelentă:

  • From Verona: Sirmione and Lake Garda Tour
    • RATING: 4.7 / 5 – cu 290 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 7 ore
    • O excursie foarte apreciată, ce include vizitarea Sirmione și o plimbare cu barca pe lângă peninsulă, dacă permite vremea.

Următoarele două excursii sunt foarte bine cotate și se completează, deci poți să petreci două zile pe lac, cu cazare în Peschiera del Garda, și să urmezi aceste excursii.

  • Full-Day Lake Garda Tour: Bus & Public Boat with Guide
    • RATING: 4.3 / 5 – cu 100 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 10 ore
    • O excursie cu plecare din diverse orașe de pe lac, ce cuprinde transportul cu autocarul și barca, și vizitarea Sirmione, Limone sul Garda și Malcesine, cele mai frumoase orașe de pe lacul Garda.
    • Excursia se realizează doar lunea și vinerea, iar opțiunea aceasta cu Limone sul Garda este vinerea
  • Sirmione: Scenic Afternoon Boat Cruise with Prosecco & Snack
    • RATING: 4.8 / 5 – cu 65 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 4 ore
    • O excursie de jumătate de zi cu barca, cu plecare din Sirmione. Include opriri la Grotte di Cattulus, Rocca di Manerba, Isola San Biagio, Villa Borghese, Salò și castelul Scagliero din Sirmione.
    • E imperativ să vezi Villa Borghese de pe Isola del Garda, și se poate vedea numai de pe lac. Deci o plimbare cu barca e musai necesară.

Itinerar pentru Lacul Garda

De câte zile ai nevoie pentru a vizita Lacul Garda? De cât mai multe, desigur! După exeriența noastră vizitând lacul în trecere într-o zi, venind din Dolomiți spre Verona, și având în vedere câte locuri grozave am ratat, aș zice că e ideal să petreci 3 zile pe lacul Garda.

Pentru că lacul e foarte mare și deplasarea durează mult timp, propun două cazări diferite, în nordul și în sudul lacului, ca să nu pierzi timpul cu drumurile dus-întors. Și l-am gândit așa cum l-am parcurs noi, dinspre nord (venind din Dolomiți) înspre sud. Desigur, adaptează-l planurilor tale.

Itinerarul ideal pentru Lacul Garda, în opinia mea, arată așa:

  • Ziua 1 – Nordul lacului. Cazare în Riva del Garda
    • de vizitat: Riva del Garda (și funicularul spre Bastione di Riva), Ciclopista del Garda, Limone sul Garda
    • Opțional (eventual o zi în plus): Cascate del Varone, orășelul medieval Villa Canale, Strada della Fora, Santuario di Montecastello
  • Ziua 2 – Estul lacului. Cazare în Sirmione
    • cobori spre Sirmione pe partea estică a lacului, vizitezi această latură, apoi te cazezi în Sirmione
    • de vizitat: Malcesine (și telecabina până la Monte Baldo), Torri del Benaco, Santuario Madonna della Corona, Bardolino, Lazise
  • Ziua 3 – Vestul lacului. Cazare în Sirmione
    • de vizitat: Sirmione, Rocca di Manerba, Salò (plus plimbare pe lac pentru Isola del Garda)

Cazare pe Lacul Garda

Cum te-am obișnuit, îți recomand câteva cazări. Știu că sunt atât de multe opțiuni și poate deveni copleșitoare planificarea pentru vacanță. Dar pentru că mie îmi place să o fac (it should be my day job!), o împărtășesc cu tine. 😊 Am citit câteva zeci de recenzii și am ales numai opțiuni cu scoruri extrem de bune.

🚗Dacă ești cu mașina, ai putea să te cazezi în Sirmione (sud) sau Riva del Garda (nord). Sau o combinație între cele două.

Cazare în Sirmione

Buget mediu

Cea mai bună opțiune de cazare în Sirmione, de departe, este Hotel Casa Scaligeri, un hotel de 3 stele cu mic-dejun inclus, parcare privată gratuită (la 400m de hotel, cu shuttle gratuit până la hotel). Iar camerele și baia chiar arată fantastic! Este un hotel la buget mediu chiar în centrul istoric, cum treci podul pe peninsulă.

Sirmione – Buget Mediu

Hotel Casa Scaligeri⭐⭐
RATING: 9.5 / 1300+ recenzii
✔️Mic-dejun excepțional inclus
✔️Parcare privată gratuită

Alt hotel extrem de bine cotat este Hotel Vinci, un hotel de 4 stele cu piscină în aer liber.

Sirmione – Buget Mediu

Hotel Vinci ⭐⭐
RATING: 9.3 / 1300+ recenzii
✔️Mic-dejun superb inclus
✔️Parcare privată gratuită
✔️Piscină în aer liber

Alte opțiuni foarte bune pentru un buget mediu sunt Hotel Marconi, care are mic-dejun inclus și priveliști către lac, sau Sunset Apartment Home & Terrace, un apartament cu două camere, cu priveliște spre Castello Scagliero.

Boutique/Lux

Dacă te interesează o experiență Luxury, Villa Cortine Palace Hotel e absolut fantastic!

Sirmione – Boutique/Lux

Villa Cortine Palace Hotel
⭐⭐
RATING: 9.4 / 650+ recenzii
✔️Mic-dejun superb inclus
✔️Parcare privată gratuită
✔️Piscină în aer liber, 2 restaurante, room service

Buget mic

În buget mic, în centrul istoric, alege între La Lampara, Hotel Pace și Luxury Suite Sirmione. Dar pentru un buget cu adevărat mic, alege o cazare ceva mai departe de peninsulă, spre sud. Chiar dacă e un pic mai departe de oraș, aici găsești parcare gratuită și prețuri mai prietenoase pentru condiții foarte bune.

Cel mai fermecător mi se pare Charming Sirmione, un B&B cu mic-dejun inclus și un aer rustic-minimalist care îmi place tare mult. Din păcate, nu are parcare.

Alte opțiuni foarte bune în buget mic, aici în sudul peninsulei, sunt Hotel B&B il Mosaico sau Villa Pioppi Hotel, un hotel pe malul lacului într-o vilă din secolul 20, cu piscină exterioară panoramică.

Sirmione – Buget Mic

Charming Sirmione
RATING: 9.8 / 100+ recenzii
✔️Mic-dejun excepțional inclus
🚫 Fără parcare

Cazare în Riva del Garda

La buget mic îți recomand Holiday IV Gardan, un B&B foarte apreciat, cu design curat, mic-dejun inclus și parcare privată gratuită în garaj. Și Garni Hotello Sport And Relax este o opțiune foarte bună.

Riva del Garda – Buget Mic

Holiday IV Gardan (B&B)
RATING: 9.3 / 900+ recenzii
✔️Mic-dejun excepțional inclus
✔️Parcare privată gratuită

Pentru un buget mediu/boutique recomand Lake Front Hotel Mirage, un hotel de 4 stele pe malul lacului, cu piscină în aer liber, centru wellness și spa și mic-dejun inclus.

Riva del Garda – Buget Mediu

Lake Front Hotel Mirage⭐⭐⭐
RATING: 9.4 / 100+ recenzii
✔️Mic-dejun superb inclus
✔️Parcare privată la 10€ pe zi
✔️Piscină exterioară, centru spa

Cazare în Peschiera del Garda

⛵Dacă nu ai închiriat mașină, cele mai bune opțiuni pentru cazare sunt Desenzano del Garda și Peschiera del Garda. Sunt două orășele în sudul lacului, cu legături atât la feribotul care ajunge în majoritatea orășelelor de pe lac, cât și la tren, ambele având gară cu legături spre Verona, Venezia, Milano sau Bergamo. Dar pentru că Peschiera del Garda are și legături directe cu Flixbus spre aeroporturi, este orășelul perfect pentru cazare pe Lacul Como când nu ai mașină închiriată.

Buget mic

Pentru un buget mic cea mai bună variantă mi se pare Garda Room, un B&B care arată foarte bine și are parcare privată la 5€ pe zi. Alte opțiuni cu recenzi bune sunt Via Goito 25 Rooms & Apartment și C House Rooms Lake.

Peschiera del Garda – Buget Mic

Garda Room (B&B)
RATING: 8.8 / 900+ recenzii
✔️Mic-dejun superb inclus
✔️Parcare privată la 5€ pe zi

Buget mediu

În buget mediu, Enjoy Garda Hotel de 4 stele e excelent! Camerele sunt moderne, au mic-dejun inclus, piscină în aer liber și parcare privată gratuită. E foarte aproape atât de gară (la 350m), de port (la 850m), cât și de stația de autobuz către Gardaland (la 130m).

Alte opțiune bună la buget mediu este SEI Garda Apartments.

Peschiera del Garda – Buget Mediu

Enjoy Garda Hotel⭐⭐⭐
RATING: 9.0 / 500+ recenzii
✔️Mic-dejun superb inclus
✔️Parcare privată gratuită
✔️Piscină în aer liber

Boutique/Lux

În categoria Boutique/Lux recomand Le Ali Del Frassino, un hotel de 4 stele cu piscină în aer liber, spa și centru de fitness, și mic-dejun inclus. E un pic mai departe de oraș, la 2.3 km de portul din Peschiera.

O altă opțiune boutique excelentă sunt apartamentele Jacuzzi Suite Home by Enjoy Garda Hotel. Arată extrem de bine, au mic-dejun inclus și piscină exterioară, și sunt foarte aproape de gară și de stața de autobuz către Gardaland.

Peschiera del Garda – Boutique/Lux

Le Ali Del Frassino⭐⭐⭐
RATING: 8.9 / 1000+ recenzii
✔️Mic-dejun superb inclus
✔️Piscină în aer liber, centru spa
🚫Ceva mai departe de oraș

Ce să vizitezi pe Lacul Garda

1. Torbole

Noi am ajuns pe Lacul Garda dinspre nord, așa că ne-am oprit prima dată la Torbole (unde planul inițial spunea să prindem apusul, dar geografia spunea să mergem mai departe, căci aveam cazarea în Verona), și am fost tare dezamăgiți să vedem că sunt nori. Așa că nu am stat mult. Am căutat o parcare pe google maps și am parcat cam cu 1.5€ pe oră.

Torbole, Lacul Garda
Torbole, Lacul Garda

2. Riva del Garda

Abia așteptam să văd malul lacului în Riva del Garda, aveam în minte pozele perfecte, în grădinile romantice cu lumina soarelui sclipind în valurile ușoare ale lacului. Desigur că cerul era înnorat.. În orice caz, orășelul e foarte frumos, mult mai deosebit decât Torbole. Au o alee plină cu palmieri, de ai spune că e un Beverly Hills al Lacului Garda!

Riva del Garda
Riva del Garda – un bulevard cu palmieri ce m-a dus pe dată cu gândul la Beverly Hills 🙂
Lago di Garda - Riva del Garda
Grădini superbe în Riva del Garda
Lago di Garda - Riva del Garda
Riva del Garda

3. Limone Sul Garda

Aflasem despre Limone sul Garda dintr-un vlog pe care l-am urmărit întâmplător. Mi-am notat atunci orășelul, dar nu mai țineam minte multe despre el. Așa că am avut o surpriză totală când am ajuns aici! E un orășel destul de mare, care se întinde în jos față de drumul principal, spre lac. Are multe străduțe întortocheate, un centru vechi, și este plin ochi de produse din lămâi, și de lămâi desigur. Plus căăă… a ieșit soarelee, ce poate fi mai frumos?

Deși extrem de aglomerat, ceea ce aproape ne-a șocat, noi venind din munți unde era final de sezon și destul de puțini oameni, Limone sul Garda e tare fermecător! Străzi pietruite, flori de bougainvillea peste tot, plăcuțe stradale cu lămâi. Merită să faci o oprire aici! Și eventual să cumperi o sticlă de limoncello, cum am făcut noi.😊

Am parcat aici, chiar la intrarea în oraș, cu 2€ pe oră și am stat cam două ore.

Lago di Garda - Limone Sul Garda
Limone Sul Garda
Lago di Garda - Limone Sul Garda
Limone Sul Garda
Lago di Garda - Limone Sul Garda
Limone Sul Garda
Lago di Garda - Limone Sul Garda
Limone Sul Garda
Lago di Garda - Limone Sul Garda
Limone Sul Garda
Lago di Garda - Limone Sul Garda
Limone Sul Garda

4. Strada della Fora

Strada della Fora este unul dintre cele mai pitorești drumuri pentru condus din lume (listă pe care se află și Transfăgărășanul nostru), și este chiar pe malul Lacului Garda. E un drum săpat în munte, extrem de îngust și recomandat numai șoferilor experimentați. O porțiune este chiar semnalizată cu semafor, căci nu au loc două mașini una pe lângă alta. Cu serpentine amețitoare pe marginea prăpastiei, e un drum foarte impresionant, despre care Winston Churchill se pare că a spus că este a opta minune a lumii!

Strada de la Fora pe Lacul Garda
Lago di Garda - strada della fora
Strada de la Fora
Lago di Garda - strada della fora
Strada de la Fora
Lago di Garda - strada della fora
Strada de la Fora

5. Sirmione

Sirmione e un orășel elegant pe o limbă de pământ chiar în sudul Lacului Garda. Nu ne-am plimbat foarte mult prin el, dar ne-a plăcut ce am văzut, și ne-am oprit aici să mâncăm. Chelnerița era româncă și ne-a spus că Sirmione e singura stațiune de pe lac care e activă 10 luni pe an, nici ea nu știa din ce motiv este atât de popular, că doar sunt multe orășele frumoase pe lac.

Încearcă un tur cu barca în jurul peninsulei Sirmione ca să îl admiri și de pe apă!

Sunt foarte multe parcări cu plată înainte de a ajunge la castel, pe stânga și pe dreapta drumului principal (de exemplu aici) și costă 2.50€ pe oră.

Sirmione
Sirmione, Lacul Garda
Sirmione
Sirmione, Lacul Garda
Sirmione, Lacul Garda
Sirmione, Lacul Garda
Lago di Garda - Sirmione
Castello Scagliero, Sirmione
Sirmione
Sirmione
Sirmione

6. Bardolino

Aveam în plan și o oprire la Bardolino, dar după cum ai văzut am prins apusul în Sirmione, așa că nu am mai avut timp. Știu sigur că e un orășel foarte drăguț, îți recomand să faci și aici o oprire.

7. Alte locuri superbe pe Lacul Garda

Noi am avut o singură zi la dispoziție, dar dacă vrei să vezi mai multe locuri, mai am o mulțime de recomandări pentru Lacul Garda.

Orășelele Gardone, Salò, Malcesine sunt fermecătoare.

La Rocca di Manerba ai o super priveliște la înălțime spre tot lacul.

Santuario di Montecastello are o priveliște magnifică!

Ciclopista del Garda – cam la 2km de Limone sul Garda începe o pasarelă suspendată pentru bicicliști sau pietoni, cu priveliști fantastice.

Pe Isola del Garda se află Villa Borghese-Cavazza, absolut splendidă, construită în stil neo-gotic venețian la începutul secolului 20, înconjurată de grădini luxuriante așa cum numai în Italia poți găsi! Pentru a o vizita trebuie să îți rezervi un tur la ei pe site, include transportul cu barca din mai multe orășele de pe Lacul Garda, cel mai apropiat port fiind în San Felice del Benaco.

Dacă vrei doar să o admiri la exterior, de pe lac, fă o plimbare cu barca, cu plecare din Sirmione.

Un alt loc fascinant despre care am aflat pe Instagram, dar după călătoria noastră, este Santuario Madonna della Corona, este la 20 km de Bardolino. O mică biserică ridicată pe marginea unei stânci, în mijlocul unui peisaj fascinant!

8. Gardaland și alte atracții pentru copii

Gardaland e un parc de distracții minunat pentru copii, dar și pentru copilul din tine! Dacă ai timp să petreci o zi aici cu siguranță te vei distra de minune! Au o mulțime de atracții, inclusiv pentru pasionații de adrenalină. Un bilet pentru o zi în parc costă 44-49€ pentru adulți și 39-44€ pentru copiii sub 10 ani.

Cumpără biletele online ca să eviți cozile imense. Parcul este deschis între 25 martie și 5 noiembrie, iar copiii cu înălțimea sub 90 cm au intrare gratuită.

Mai jos o poză de când am fost la Gardaland, cum spuneam la 16 ani, în 2001, alături de sora mea și verișorii noștri din Elveția (care acum cu siguranță se întreabă de unde am scos poza asta! 😋). Am povestit despre verișorii și familia mea de acolo în acest articol: Un weekend, două țări, un milion de emoții.

Pe lângă Gardaland mai sunt câteva atracții interesante pentru copii:

  • Gardaland Legoland Waterpark
  • Gardaland SEA LIFE Aquarium
  • Movieland Studios – parc de distracții cu tematică de film
  • Parco Natura Viva – zoo-safari care are și un parc cu modele de dinozauri
  • Caneva Aquapark – parc acvatic cu tobogane
Gardaland
Amintiri de la Gardaland din 2001 <3

Lago di Garda – concluzii

Călătoria noastră pe Lacul Garda s-a încheiat. Cel mai mult și mai mult ne-a plăcut Limone sul Garda, e un orășel foarte pitoresc și plin de caracter. Dar mai avem și noi atâtea locuri de văzut. Abia aștept să revizităm zona și să completez cum se cuvine articolul! 😊


Cazare pe Lacul Garda

RECOMANDAREA MEA pentru Sirmione

Hotel Casa Scaligeri⭐⭐
RATING: 9.5 / 1300+ recenzii
✔️Mic-dejun excepțional inclus
✔️Parcare privată gratuită

RECOMANDAREA MEA pentru Riva del Garda

Holiday IV Gardan (B&B)
RATING: 9.3 / 900+ recenzii
✔️Mic-dejun excepțional inclus
✔️Parcare privată gratuită

RECOMANDAREA MEA pentru Peschiera del Garda

Enjoy Garda Hotel⭐⭐⭐
RATING: 9.0 / 500+ recenzii
✔️Mic-dejun superb inclus
✔️Parcare privată gratuită
✔️Piscină în aer liber


Citește și:

TAGS:

«

»

4 COMMENTS

  • Ai niște fotografii atât de faine! Cel mai mult mi-aș dori să ajung în parcul de distracții, pentru copilul din mine. Exact așa cum scriai tu mai sus! 🙂

    • Diana
      AUTHOR

      Iti multumesc, Andrada! E foarte tare parcul de distractii! Si da, trebuie sa bucuram copilul din noi din cand in cand 🙂

  • claudiastreanga

    Diana, esti o adevarata sursa de inspiratie :). Sambata urmeaza sa plecam in Nordul Italiei si deja mi-am notat tot ce tine de Venetia, Verona si Cinque Terre (la care am mai fost, dar revenim cu drag ). Multumesc tare mult de articol, foarte tare!

    • Diana
      AUTHOR

      Merci mult, Claudia!! Ce circuit pe cinste faceti, uau! Vacanta frumoasa 🥰

Lasă un comentariu

FOLLOW @designedtotravel.ro