Ahhh Roma, orașul etern! Leagăn de civilizație, loc fascinant plin de ruine antice, străduțe pietruite atât de fotogenice, cartiere fermecătoare, coline cu priveliști de vis. Într-o vacanță în Roma vei găsi la tot pasul piețe cu fântâni splendide, clădiri vechi de sute și mii de ani, castele, biserici, toate așteptând să îți cuprindă admirația.
Roma este locul în care am devenit călători împreună! Este prima destinație pe care am vizitat-o cu Alex și unde revenim mereu cu drag, în căutare de cotloane noi de descoperit. Este și locul pe care l-am ales pentru prima vacanță în trei, cu micuța Mara de 11 luni!
Roma e deosebită. Roma merită pe deplin o incursiune pe străzile ei, în istoria și mitologia ei, în clădirile sale vechi de sute de ani. Roma te va surprinde la fiecare colț și de fiecare dată când o vizitezi!
Citește și:
- Obiective de vizitat în Roma: descoperă poveștile orașului etern
- 8 puncte panoramice deosebite în Roma
- Obiective la Vatican – cum să îți organizezi vizita la Basilica San Pietro și Muzeul Vaticanului
- Excursii de o zi din Roma – ce poți vedea în jurul orașului etern
Cum ajungi în Roma
Sunt două aeroporturi internaționale ce deservesc Roma: Ciampino și Fiumicino. WizzAir are zboruri din mai multe orașe din România către ambele aeroporturi, Ryanair zboară între București și Ciampino, iar Tarom zboară la Fiumicino.
Transfer de la Aeroportul Ciampino
Cel mai simplu este să iei un autocar, ajungi în centrul Romei în 40-45 de minute. Noi folosim mereu Terravision acolo unde există, au serviciul de transfer aeroport în multe orașe din Europa. Cumperi biletul online, chiar economisești cam 1€ dacă faci asta, selectezi o oră anume, dar poți lua și autocarul de dinainte sau cel de după, nu ești constrâns neapărat de oră.
Autocarul Terravision te duce la gara Termini în 45 de minute, în funcție de oră circulă la 15-30-60 de minute. Un bilet dus achiziționat online costă 6€, iar dus-întors e 11€.
O altă opțiune de autobuz este cea de la SIT Bus Shuttle, costă 6€ dus, 11€ dus-întors. Cumperi bilet pentru o oră anume, dar poți lua autocarul următor. Ambele servicii de autocar sunt apreciate, cel mai bine alegi în funcție de orar.
Transfer de la Aeroportul Fiumicino
Există serviciul Terravision și la Fiumicino, autocarul face 55 de minute până la gara Termini din centrul Romei, în funcție de intervalul orar circulă la 30-60 de minute. Un bilet dus achiziționat online costă 7€, iar dus-întors e 12€.
O altă opțiune de autocar este cea de la SIT Bus Shuttle, costă 7€ dus, 13€ dus-întors, dar ai trei locații în oraș unde poți coborî: gara Termini, Vatican sau Circonvallazione Aurelia 19 (aceasta este cam departe de centrul orașului).
De la Fiumicino poți lua și trenul Leonardo Express, cel mai rapid dar și cel mai scump mijloc de transport. Circulă la fiecare 15 minute, face 32 de minute până la gara Termini, iar un bilet dus este 14€, sau 18€ dacă îl cumperi online.
Poți lua și un tren regional, acesta costă 8€ și ajunge la gara Roma Tiburtina, unde ai legătură spre oraș cu metroul (linia B). Acesta face 45 de minute.
Cazare în Roma
Noi am ajuns de 4 ori în Roma până acum, și de fiecare dată ne-am cazat în zona Vaticanului. E o zonă mai liniștită decât în centru, cu prețuri decente, restaurante foarte bune și stații de metrou cu conexiune rapidă pentru Piazza del Popolo, Piazza di Spagna, gara Termini sau Colosseum (acesta din urmă e pe altă linie).
Așa că îți recomand zona Vaticanului pentru cazare. În iulie 2021, când am fost cu Mara am stat la Suite Luisa Roma, un apartament tare drăguț cu două dormitoare (poate găzdui 4 persoane). E foarte aproape de stația de metrou Cipro, are un supermarket Coop la 150m și imediat cum ieși din clădire la dreapta e o cafenea cu panini (minunatele sandvișuri italienești), produse de patiserie și cafea buuuuună! Noi am luat micul dejun în apartament, dar ne-am cumpărat cappucino și un croissant în fiecare zi de la cafenea.
Am căutat și alte cazări în zona Vaticanului cu recenzii foarte bune și am făcut o selecție atentă pentru tine:
Buget mic
RECOMANDAREA MEA #1
Alte opțiuni foarte bune în buget mic: Erreggi Luxury Rooms, Le suite di Borgo, B&B A Picture of Rome, Bibi e Romeo’s Home.
Buget mediu
RECOMANDAREA MEA #1
Passpartout Boutique Palace (B&B)
⭐RATING: 9.2 / 180+ recenzii
✔️Mic-dejun foarte bun inclus
🚫 Fără parcare
RECOMANDAREA MEA #2
Alte opțiuni foarte bune în buget mediu: San Pietro Boutique Rooms, Le Suite Downtown, Best Western Plus, Hotel Isa.
Boutique/Lux
RECOMANDAREA MEA #1
Villa Agrippina Gran Meliá
(Hotel ⭐⭐⭐⭐⭐)
⭐RATING: 8.9 / 400+ recenzii
✔️Mic-dejun foarte bun inclus
✔️Spa și centru wellness
Alte opțiuni boutique/lux foarte bune: Hotel La Rovere, NH Collection Roma Giustiniano.
Transportul în comun
Există două linii de metrou în Roma, care se intersectează la gara Termini. Linia A ajunge la Vatican (stația Ottaviano), Piazza del Popolo, Piazza di Spagna și fontana di Trevi, iar linia B ajunge la Colosseum. Linia C este încă în construcție.
Metroul operează doar pe 60 km și este printre cele mai mici rețele din Europa. Există planuri pentru extindere, însă de fiecare dată când se sapă un tunel se găsesc noi rămășițe arheologice, o problemă întâmpinată de asemenea în Atena.
Metroul circulă zilnic în Roma între 5:30 și 23:30, iar vinerea și sâmbăta merge până la 1:30 noaptea.
Rețeaua de autobuze este foarte extinsă, autobuzele circulă între 5:00/6:00 și miezul nopții, dar există și autobuze de noapte care le țin locul.
Tramvaiele nu ajung în centrul orașului, așa că nu sunt neapărat de interes pentru turiști.
Trenurile urbane (Ferrovie Urbane) au trei linii în Roma, dar cea care te interesează este Roma – Lido, care ajunge la Ostia Antica, vechiul port al Romei Antice. Poți folosi același tip de bilet pentru această rută ca pentru restul mijloacelor de transport în comun în Roma. Aceste trenuri circulă între 5:30 – 22:30 (cel de Lido circulă până la 23:30).
Biletele sunt de mai multe tipuri și sunt valabile pentru metrou, autobuze, tramvaie și trenuri urbane. Le poți cumpăra din stațiile de metrou de la aparate, unde poți plăti cu cash sau card, de la standurile cu ziare sau tutungerii (tabaccherie). Copiii sub 10 ani au gratuitate la transportul în comun, în afară de trenurile Trenitalia, unde pot circula gratuit doar până la 4 ani.
Tipuri de bilete:
- Un bilet simplu – costă 1.50€, are o valabilitate de 100 de minute de când îl validezi și îl poți folosi pe metrou, autobuze, tramvaie și trenuri urbane, cu transferuri nelimitate între ele. Singurul transfer nepermis este să ieși de la metrou și să intri la loc. Nu uita să validezi biletul în autobuz, trebuie să se imprime pe el ora curentă și ora până la care e valabil.
- Cartelă cu 10 călătorii – costă 15€ și conține 10 bilete simple
- Roma24h – costă 7€ și permite călătorii nelimitate timp de 24 de ore din momentul în care este validat
- Roma48h – costă 12.50€ și e valabil 48 de ore
- Roma72h – costă 18€ și este valabil 72 de ore
- Bilet de o săptămână (CIS – Carta Integrata Settimanale) – costă 24€ și este valabil 7 zile
În funcție de itinerarul pe care îl alegi poate merita să iei bilete de o zi sau trei. Practic biletul 24h se justifică dacă faci mai mult de 4 călătorii în ziua respectivă. Părerea mea este că nu ai nevoie să faci mai multe, dar eu sunt mare fană mers pe jos în călătorii.
Dacă urmezi propunerea mea de itinerar de mai jos, în funcție de cazarea pe care o alegi probabil că vei avea nevoie doar de două călătorii pe zi, una dus spre cartierul pe care urmează să îl vizitezi și una întors. În rest nu ai avea nevoie să mergi cu transportul în comun, de exemplu Colosseumul, Forumul Roman și Via dei Fori Imperiali, Piazza Venezia, sunt toate alăturate.
O altă opțiune mai comodă de transport ar fi autobuzul hop-on hop-off, traseul său atinge cele mai importante obiective turistice, poți urca sau coborî ori de câte ori vrei, și în plus îți oferă informații despre oraș în căști. Există opțiuni de 24 sau 48 de ore, cumpără bilete online aici. E o opțiune bună și comodă, fără bătăi de cap.
Buget pentru o vacanță la Roma
Mereu am considerat Roma o destinație mai mult decât accesibilă. În general pentru o vacanță în Italia de 2-3 zile noi cheltuiam în jur de 500€ pentru două persoane. Acum când am fost cu Mara, în 2021, am cheltuit 665€ pentru 3 zile. Am ținut evidența cheltuielilor în aplicația Trail Wallet.
Am cheltuit ceva mai mult mergând cu ea pentru că am ales o cazare un pic mai bună decât am fi ales doar pentru noi doi, și am plătit desigur și biletul Marei de avion, care s-a dovedit a fi mai scump decât unul de adult. În plus, am plătit și ca să alegem locurile în avion, ca să nu stăm cu stres, lucru pe care nu l-am făcut niciodată pentru noi doi, mereu am reușit să vorbim cu vecinii de zbor să ne cedeze locurile ca să putem sta împreună. Ca să nu mai spun că după pandemie prețurile în turism au crescut tare mult.
Transport – 205€. Biletele de avion cu WizzAir au fost în total 188€ (922 RON), împărțiți astfel: 228 RON un bilet de adult x2 și 314 RON bilet dus-întors infant (tarif fix). Am folosit Wizz Discount Club și am povestit separat despre biletul Marei și primul zbor cu ea.
Am mai plătit 11€ pentru locurile în avion la întoarcere (având în vedere că la dus ne-am străduit un pic să stăm împreună, avionul fiind aproape plin), 22€ pentru transferul Terravision între aeroportul Ciampino și Roma, și 15€ pentru transportul în comun în oraș.
Cazare – 235€ pentru 3 nopti în iulie la Suite Luisa Roma, asta înseamnă cam 78€ pe noapte. Am trecut mai multe opțiuni de cazare în capitolul dedicat de mai sus.
Mâncare 159€ pentru 3 zile, adică aproximativ 53€ pe zi pentru 2.5 persoane. 😄 Pare puțin, dar noi chiar ne-am lăfăit în bugetul acesta! De regulă ne setăm 70€ pe zi pentru mâncare. Cum suntem de obicei pe drum, mâncăm micul dejun la apartament, iar la prânz ne oprim doar pentru un panino/foccacia/panzerotto (adică bunătăți cum numai la italieni găsești). Masa principală (și mai scumpă) rămânând una singură, seara.
Am avut două cine de câte 48€, un prânz de 22€ (am venit la apartament ca să doarmă Mara și ne-am luat pizza), și în rest gustări, cafele, gelato cât cuprinde. Mâncarea e foarte ieftină în Italia, în special pizza, pe care o găsești între 6-10€, și e atât de bună!
Îți recomand restaurantul La Vittoria (Via delle Fornaci 15-17) din zona Vaticanului, noi mergeam mereu aici să mâncăm. Ca un exemplu, în meniul online un primo piatto (felul întâi, care la italieni înseamnă paste) costă 7-11€, un risotto e 10€, un fel secondo (felul doi) din carne e 9-13€, sau pește în jur de 13€, garnitura e 4-5€, iar pizza 7-10€. Noi nu bem alcool de obicei, știu că asta ar mai mări nota.
Acum când am fost în Roma ultima dată, după ce Alex a fost diagnosticat cu boala celiacă, am mâncat extrem de bine la restaurantul La Soffitta Renovatio (Piazza del Risorgimento, 46/a), tot în zona Vatican, unde ne-am cazat. Au prețuri ușor mai mari, vezi meniul aici ca să îți faci o idee.
Deci ca să te ajut să îți planifici bugetul pentru mâncare aș spune așa de persoană:
- micul dejun 8€ (un panino, ceva dulce și un cappucino)
- prânz 7€ (o gustare pe fugă, pizza la felie sau o foccacia, un panino, adică sandvișul lor)
- gelato 5€
- o cină cu paste sau pizza 10-15€
Acestea însumează 30-35€. Plus o apă, o cafea, să zicem că ajungi la 40€ de persoană pe zi. E un buget rezonabil dacă vrei să călătorești low-cost. Ține cont că în Italia nu e obligatoriu să lași bacșiș. Doar dacă ai fost foarte încântat de serviciu poți, dacă vrei, să rotunjești cu câțiva euro suma datorată (dacă ai nota de 38€, poți lăsa 40€), dar nu trebuie să calculezi procente.
Supermarket 57€ – am cumpărat de la supermarket diverse bunătăți pentru micul dejun, pe care l-am luat la apartament. Dar am luat și unele produse fără gluten care nu se găsesc în România (Italia și Spania sunt un paradis pentru celiaci).
Altele 8€ – suveniruri.
În concluzie, aș spune că un buget de 600-700€ pentru 3 zile (și 3 nopți) în Roma pentru două persoane e rezonabil, în funcție de prețul la care găsești biletele de avion și perioada în care mergi:
- 150€ două bilete de avion
- 200€ 3 nopți de cazare
- 200€ mâncare
- 50€ transport și altele
Itinerar pentru 3 zile în Roma
Îți propun următorul itinerar pentru 3 zile în Roma.
- Ziua 1 – Vatican și Castel Sant’Angelo
- Ziua 2 – Colosseum, Forumul Roman și Via dei Fori Imperiali
- Ziua 3 – Centrul istoric al Romei, cartierul Trastevere, dealul Aventin
Eventual, dacă ai mai mult timp, rezervă-ți ziua 3 pentru centrul istoric, unde ai Fontana di Trevi, Piazza Navona, Treptele Spaniole, adaugă și parcul Villa Borghese aici, ca să te bucuri linștit de toate frumusețile. Și în ziua 4 plimbă-te prin Trastevere, in parcul Gianicolo și pe dealul Aventin, una dintre cele 7 coline ale Romei, unde se află Grădina cu Portocali și Piața Cavalerilor Maltezi.
În zilele următoare, în caz că vrei să stai mai mult în Roma, îți recomand excursii de o zi (am detaliat mai multe în articolul Excursii de o zi din Roma).
- From Rome: Pompeii, Amalfi Coast and Positano Day Trip
- ⭐RATING: 4.5 / 5 – cu 2700 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 13 ore
- O excursie foarte apreciată, include transportul cu autocarul pe Coasta Amalfi, biletul de intrare pentru Pompeii și timp liber în Positano
- Catacomb of St. Callixtus and Appian Way: Guided Tour
- ⭐RATING: 4.6 / 5 – cu 600 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 3 ore
- un tur al catacombelor Romei și Via Appia, unul dintre cele mai importante drumuri din epoca republicană, care lega Roma de Brindisi. Inlude transportul până la locație, biletul de intrare și ghid pe tot parcursul vizitei.
- Rome: Day Tour of Villa D’Este & Hadrian’s Villa Tivoli
- ⭐RATING: 4.6 / 5 – cu 1300 recenzii pozitive | ⌛DURATA TURULUI: 7 ore
- un tur ghidat al Villa d’Este și Villa Adriana din Tivoli. Durează 7 ore și include transfer cu autocarul din Roma, ghid și costul intrării la ambele vile.
Ți-am oferit o mulțime de detalii utile ca să îți poți organiza cât mai eficient o vacanță în Roma. O vacanță aici ar trebui să fie foarte accesibilă, mâncarea e fantastică și ai atât de multe lucruri de văzut! Noi vom reveni de câte ori vom avea ocazia, iubim acest oraș, poate chiar vom face o tradiție din a merge la Roma în fiecare an de ziua Marei! Prima aniversare am bifat-o! 😍
Cazare în Roma
RECOMANDAREA MEA #1
Passpartout Boutique Palace (B&B)
⭐RATING: 9.2 / 180+ recenzii
✔️Mic-dejun foarte bun inclus
🚫 Fără parcare
RECOMANDAREA MEA #2
Alte opțiuni foarte bune în buget mediu: San Pietro Boutique Rooms, Le Suite Downtown, Best Western Plus Hotel Spring House, Hotel Isa.
Citește și:
- Obiective de vizitat în Roma: descoperă poveștile orașului etern
- 8 puncte panoramice deosebite în Roma
- Obiective la Vatican – cum să îți organizezi vizita la Basilica San Pietro și Muzeul Vaticanului
- Excursii de o zi din Roma – ce poți vedea în jurul orașului etern
Lasă un comentariu