Traseu prin București cu familia

A fost o dată ca niciodată un traseu prin București pe care l-am gândit ca o plimbare cu mama şi sora mea, ca să vedem nişte locuri drăguţe, să facem bonding, să petrecem o zi frumoasă între fete. Am zis „a fost”… Pentru că între timp, până să Traseu prin Bucurestireuşim să facem traseul propriu-zis, s-a modificat drastic. Era drăguţ, avea de toate, plimbare cu autobuzul suspendat (pe care mama şi-o dorea foarte mult), mers pe jos vreo 9 km dintr-un capăt în altul al oraşului, revederea Orăşelului Copiilor, pe care îl vizitam des copii fiind, strada Xenofon, singura stradă în trepte din Bucureşti, era super!

Dar planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, nu-i aşa? 😀 Până a venit Irina în ţară din peripeţiile ei cu bicicleta prin Europa, până m-am intors şi eu din delegaţie, până am găsit un weekend în care să putem merge toate, căci eu nu îmi puteam lua liber.. a venit canicula peste Bucureşti! Şi mai fă tu traseu de 9 km în soare, după insolaţia din autobuzul suspendat!

Aşa că am schimbat planurile, am redus traseul la câteva obiective, şi a ieşit oricum foarte simpatic, pentru că eram împreuna, mother and daughters!

Calea Victoriei

Am parcat la Piaţa Romană şi am luat-o pe jos spre Unirii, într-o plimbare plăcută pe Calea Victoriei. Sigur nu se compară cu promenadele boeme din perioada interbelică, dar e un bulevard frumos, şi când îţi setezi intenţia să vizitezi oraşul în care locuieşti ca şi cum ai fi turist, şi fotografiezi totul în jurul tău, observi lucruri pe care nu le observasei înainte. Îmi place la nebunie cum arată Calea Victoriei după reabilitarea din 2014. Benzile de circulaţie s-au redus de la patru la două, trotuarele s-au lărgit şi au fost amenajate piste de biciclete. Copăceii plantaţi de-a lungul bulevardului dau un aer foarte îngrijit şi vesel oraşului.

French Revolution

Prima oprire am făcut-o la French Revolution, lângă Ateneu. Poate ai auzit de ei, în caz că nu, dă repede o fugă! Au cele mai bune ecleruri pe care le-ai fi putut visa vreodată! Făcute de îngeri, eu aşa zic! Nu sunt mare fan dulciuri, dar aici e ceva de pe altă lume 😀. De câteva luni au introdus în meniu şi tarte. O ador pe cea cu fructul pasiunii, e… pfoai!!

Am citit mai demult un articol despre ei, au numai ingrediente naturale de foarte bună calitate (cel mai bun unt de patiserie din Franţa, ciocolată din Italia), toate produsele sunt proaspete, făcute manual în ziua respectivă, angajează oameni fără experienţă ca să îi formeze ei, şi au un program de muncă de 7 ore, pentru că au încredere că oamenii muncesc mai cu spor dacă au programul mai scurt, şi au apoi mai mult timp liber. Deci pe lângă produse excelente, au şi o cultură organizaţională grozavă. Un ecler costă 11 lei şi o tartă 13, dar crede-mă că merită din plin. După cum spun chiar ei, în preţ se reflectă calitatea ingredientelor, faptul că e curat în laborator, că angajaţii sunt plătiţi cu suma din cartea de muncă, că utilajele folosite sunt noi. Nu cred să îşi fi făcut multă publicitate, li s-a dus vestea prin word of mouth, ceea ce spune multe despre produsele lor! Au două locaţii, lângă Ateneu şi pe Floreasca.

Uau, pare că le fac publicitate 😄. Aş vrea eu să fiu mare bloggeriţă şi să mă contacteze ei să le fac publicitate😄. Nu e cazul, pur şi simplu îmi plac foarte mult, şi povestesc cele de mai sus oricui am ocazia 😛.

Pasajul Macca-Villacrosse

Giftuite cu eclere şi tarte, am mers mai departe şi am trecut spre centrul vechi prin pasajul Macca-Villacrosse, clasificat ca monument istoric. E un pasaj în formă de potcoavă alungită, cele două ramuri pornesc din Calea Victoriei, şi se unesc la ieşirea în strada Eugeniu Carada, ce apoi se intersectează cu strada Lipscani. La sfârşitul secolului 19 a fost demolat hanul Villacrosse şi a fost înlocuit cu clădiri mai moderne, între care s-au construit pasaje acoperite, după modelul altor oraşe europene. Deoarece în partea centrală se afla hotelul Pesht, pe care proprietarul nu a vrut să îl vândă, pasajul a fost construit în jurul celor două laturi ale hotelului. Ramura dinspre strada Lipscani a fost denumită Pasajul Villacrosse, după arhitectul catalan român Xavier Villacrosse, arhitect şef al Bucureştiului la jumătatea secolului 19, iar cea de-a doua ramură s-a numit Pasajul Macca, după Mihalache Macca, cumnatul lui Villacrosse. A fost ulterior acoperit cu o sticlă gălbuie, pentru a da senzaţia de intimitate şi confort.

Cărtureşti Carusel

Următoarea oprire a fost la Cărtureşti Carusel, cea mai frumoasă librărie din Bucureşti! Clădirea a fost construită în 1860, era supranumită Caruselul de Lumină, și apaținea familiei de bancheri Chrissoveloni. În perioada comunistă palatul a fost confiscat şi tranformat în magazinul Familia, iar după 1990 a fost recuperat şi reabilitat de Jean Chrissoveloni. În februarie 2015 aici a luat viaţă o nouă librărie Cărtureşti, după ce arhitecţii de la Square One au făcut o amenajare magnifică!

“Ne-am structurat propunerea în jurul ideii de comunicare între vechi şi nou. Folosind un limbaj contemporan, am redus la minim elementele cromatice pentru a lăsa loc jocului de lumini şi umbre generat de luminatorul central. Forma sinuoasă şi diafană a supantelor generează dinamică şi adaugă ritmicităţii şi simetriei clădirii un caracter ludic, asemenenea unui carusel în mişcare.” au declarat cei de la Square One.

Librăria are şase niveluri şi 1000 mp în total. Este un experiment de locuire culturală a centrului vechi, oferind un spaţiu pentru lectură, socializare şi explorare artistică a inimii oraşului. În 2016 a făcut parte din circuitul Romanian Design Week, cu expoziţia de scaune “Vă rugăm nu vă aşezaţi”. Ne place mult designul de obiect, şi eu am făcut o mare pasiune pentru scaune, aşa că a fost un deliciu să venim să o vedem! Are un bistro la ultimul etaj, deci dacă eşti prin centrul vechi şi ai chef de un local designish, cu o atmosferă fresh şi romantică, urcă în Carusel!

Am admirat fiecare colţişor, şi mai ales colţişorul cu Harry Potter (eu şi sora mea suntem mari Potterheads), cred că era pregătit pentru lansarea următoarei cărţi-piesă, Harry Potter and the Cursed Child.

Apoi p-aci ţi-i drumul, pentru că întârziam la următorul punct de pe traseu, care avea oră fixă de început, traseul organizat de ARCEN „Cu bastonul prin Bucureşti”. Daaaar pe drum am observat la o terasă scaune Master’s Chair de la Kartell şi le-am pozat repede. Ori suntem amatori de design, ori nu mai suntem?! Master’s Chair a câştigat Good Design Award în 2010, şi ceea ce e fascinant la el este că îmbină designul a alte 3 scaune faimoase: Series 7 Chair de Arne Jacobsen, Eiffel Chair de Charles şi Ray Eames (preferatul meu!!), și Tulip Chair de Eero Saarinen, toate trei scaune emblematice ale anilor ’50.

Cu bastonul prin Bucureşti – traseu ARCEN

Cei de la ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate) sunt foarte simpatici, şi de câţiva ani buni colorează viaţa culturală din Bucureşti prin diversele evenimente pe care le organizează. „Cu bastonul prin Bucureşti” e un tur ghidat prin oraş, durează vreo două ore, te plimbă printr-un cartier anume şi cei doi oratori ai grupului, Edmond şi Alberto, îţi povestesc multe lucruri, foarte bine documentate, despre istoria cartierului, arhitectură, viaţa oamenilor din trecut, schimbările care s-au petrecut. Până acum au avut tururi pe Mătăsari, Armenească, Bucureştii Noi, Bucureştii lui Mircea Eliade şi altele. Pe lângă tururile ghidate prin oraş, mai organizează seri de poezie, tururi despre istoria pensionatului de fete la Şcoala Centrală în Noaptea Muzeelor, într-un an de 1 iunie au făcut dezbateri despre literatura de copii, când printre altele au vorbit şi despre Micul Prinţ şi simbolurile din poveste. Urmăreşte-i pe pagina lor de facebook ca să afli mai multe despre evenimente viitoare.

În ediţia a 7-a Cu Bastonul prin Bucureşti am descoperit cu ARCEN oraşul pierdut în urma marilor demolări de acum 30 de ani. Am aflat foarte multe despre cum erau acele locuri înainte ca Ceauşescu să decidă construirea Casei Poporului şi a bulevardului Unirii, unul dintre cele mai largi bulevarde din Europa. Am primit în cadrul turului broşuri cu imagini cu diverse case de pe traseu şi cum arătau înainte de anii ’80, cu spitalul Brâncovenesc care astăzi nu mai există, şi, cel mai impresionant, cu harta cartierului de atunci, şi cea de acum, suprapuse. Un cartier întreg a fost ras cu buldozerul, o mulţime de case şi gospodării au fost demolate, a trebuit ca oamenii să se mute peste noapte din casele în care trăiseră o viaţă întreagă, totul pentru a satisface grandomania fără margini a dictatorului.

Pe lângă faptul că sunt foarte bine documentate, tururile ARCEN sunt şi foarte frumos povestite, şi băieţii reuşesc deseori să te transpună în trecut. Ne-am plimbat prin fosta Mahala a Calicilor, am aflat despre hoţul Mitică Ciocolată, am mers pe strada Sfinţii Apostoli, şi la un moment dat ne-au amintit că Felix, când a ajuns cu valiza la unchiul său, era la intersecţia străzilor Sfinţii Apostoli şi Antim, şi ne-au citit un pasaj din Enigma Otiliei. Azi nu mai există acea intersecţie. Am aflat despre cum în anii ’30 au început să fie la modă blockhouse-urile, şi bucureştenii se mutau de zor în apartamentele moderne, ori de Sfântul Gheorghe ori de Sfântul Dumitru, cu camionul de lux, cu căruţa sau cu roaba, fiecare după posibilităţi.

Ne-au povestit despre viziunea lui Ceauşescu după cutremurul din ’77, când multe dintre clădirile Bucureştiului se prăbuşiseră. Îşi dorea o altă faţă a capitalei, i se părea că oraşul este prea burghez, cu viluţe cu viţă de vie şi biserici mici. Trebuia să fie blocuri multe. Că de asta era capitală. Piesele de rezistenţă ale planului de „modernizare” a oraşului erau Bulevardul Unirii, care avea să fie mai lung şi mai lat decât Champs-Élysées, şi Casa Poporului. Bulevardul, împreună cu paravanul de blocuri de-a lungul său, au secţionat oraşul în două. Dacă te uiţi pe hartă între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei vei observa cum străduţele de pe o latură a bulevardului se întrerup brusc şi se continuă vizual pe partea cealaltă. La un moment dat, în tur, cred că eram pe strada George Georgescu, ne-au spus să ne uităm în lungul străzii, care se termina în paravanul de blocuri, şi să ne imaginăm cum în trecut strada se continua mult, şerpuită, plină de negustori pe ambele laturi.

Atunci când s-a demarat marele proiect au fost evacuaţi foarte mulţi oameni din casele lor, şi au primit în schimb apartamente în blocuri. Pare corect la prima vedere. Dar în realitate a fost o experienţă foarte dramatică pentru oamenii care trăiseră toată viaţa în acele locuri. Au fost forţaţi să se mute, de multe ori de pe o zi pe alta, şi au fost împrăştiaţi prin apartamente mici în oraş, departe de vecini şi prieteni. Au fost în acea perioadă foarte multe sinucideri, pentru că mulţi nu au putut suporta această schimbare impusă. În grupul din tur chiar era cineva care a trăit pe strada Puţul cu apă rece, pe locul Casei Poporului de acum, şi a povestit că lucrurile s-au întâmplat exact aşa, a fost scos din casă de pe o zi pe alta, forţat să îşi împacheteze agoniseala de o viaţă peste noapte.

Am realizat scriind aceste rânduri că este posibil cu adevărat să călătoreşti în timp. Cu ajutorul poveştilor! Memorii şi gânduri despre viaţa oamenilor din trecut, care au un impact cu atât mai mare cu cât eşti chiar acolo, în locurile în care s-au întâmplat toate. Aşa că da, recomand din suflet tururile ARCEN. Participarea este gratuită, dar la final le poţi face o donaţie. Turul despre care ţi-am povestit mai sus se desfăşoară până pe 11 septembrie, în fiecare sâmbătă de la ora 17:00, și duminică de la 18:00. Locul de întâlnire este în faţa Palatului de Justiție (sau a bisericii Domniţa Bălaşa).

Piaţa Timpului – Hollywood Walk of Fame de România

Până de foarte curând nu ştiam că avem un soi de Hollywood Walk of Fame în Bucureşti. Adica o stradă cu stele dedicate celor mai de seamă oameni din teatru şi cinema din România. De fapt la noi e o piaţă. Mică. Şi nici locaţia nu e cine ştie ce. E chiar lângă magazinul Cocor, în direcţia Universitate. Probabil ai trecut de multe ori pe lângă ea, fără să ştii de existenţa ei, eu cu siguranţă am făcut-o. E frumoasă şi tristă totodată, pare părăsită, unele stele au finisaje făcute în doi peri, steaua lui Sergiu Nicolaescu este murdară și abia i se distinge numele.. Dar am ţinut să o adaug în turul nostru pentru că nu o mai văzusem.

Simfonii de vară

Ultimul punct pe traseu a fost festivalul de muzică clasică „Simfonii de vară” din Parcul Colţea, chiar lângă staţia de metrou Universitate, ieşirea Colţea. Se ţine în aer liber, e o atmosferă veselă, nu costă nimic şi e foarte plăcut să vezi acolo mulţi bătrâni care se bucură şi bat din picior în ritmurile dictate de orchestră. Mă bucur să văd că bătrânii din România mai ies din casă şi pentru altceva decât piaţă, îmi dă un sentiment (poate fals) de normalitate. Festivalul se desfăşoară până pe 25 septembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică, între 19:30 – 21:00.

Ăsta a fost traseul nostru. Între timp ni s-a alăturat şi tata, şi familia a fost reîntregită 😀.

 

Spune-ți părerea