În lumea Sound of Music: pe ritmuri de do-re-mi în Austria

(dă play ca să poți să te bucuri mai mult de ce scriu 😀) The Sound of Music (1965) este cu siguranță unul dintre filmele mele preferate! Cu o familie cu șapte copii, ce întruchipează cele șapte note muzicale, are atâtea cântece minunate și vesele! Chiar acum îmi vine să mă învârt în mijlocul sufrageriei și să cânt The hills are alive with the sound of muuusiiiic! E un film fantastic, dacă nu l-ai văzut trebuie neapărat să o faci. A fost ales drept filmul care ar trebui difuzat după un atac nuclear, ca să ridice moralul supraviețuitorilor, așa că imaginează-ți cât este de vesel și optimist!

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Așa că atunci când ne-am făcut planuri să mergem în Salzburg, am țopăit fericită la gândul că o să văd toate locațiile de filmare!! M-am pregătit temeinic și am cercetat exact unde trebuie să mă duc. Și desigur că am revăzut filmul înainte de a pleca. L-am văzut împreună cu mama și sora mea, mai bine de atât nu se putea! Am cântat împreună toate cântecele, căci desigur că le știm pe de rost, am râs și am plâns împreună cu familia Von Trapp! A fost minunat!

Cred că îmi e atât de drag filmul pentru că în copilărie mama ne cânta cântecele din el. Din Sound of Music și Mary Poppins. Am crescut îndrăgind-o pe Julie Andrews, și privind-o ca pe o figură maternă (de aceea am și avut un șoc când am revăzut acum filmul și am realizat că Julie Andrews avea 30 de ani când s-a filmat, în 1965, eu acum având 32..). Astfel că de fiecare dată când fredonez cântecele (sau le cânt cu volumul la maxim în mașină), revin la copilărie, și mă bucur tare mult!

Am învățat și la școală Do-re-mi și Edelweiss, cântece scrise pentru film, care au devenit nemuritoare. Când sunt supărată din vreun motiv, și îmi pun My favourite things, starea mi se schimbă pe loc! Iar So Long, Farewell îmi e atât de drag, de mică visam să ne strângem toți verișorii și mătușile și să îl cântăm împreună!

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Locații de filmare Sound of Music

Dar hai să revenim la oile noastre și să îți povestesc despre locațiile de filmare Sound of Music din Austria, din zona Salzburg-ului. Trebuie să încep cu faptul că filmul s-a făcut după o carte cu memoriile Mariei Von Trapp, este o poveste adevărată, deși romanticizată pentru ecran. Așa că plasarea în Salzburg nu este întâmplătoare.

Multe scene, în special cele de interior, s-au filmat în studio la Hollywood. Dar scenele exterioare sunt autentice, filmate în Austria. Poți face un tur organizat, sunt mai multe companii care îl oferă: poți vedea oferte aici sau aici. Durează 4 ore, costă în jur de 40€, și îți oferă informații din culisele filmului, îți pun coloana sonoră în autocar, pe lângă faptul că îți prezintă locațiile de filmare. Sau poți încerca un tur pe bicicletă, costă 30€.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria
Tur organizat Sound of Music cu autocarul

Nouă ni s-a părut cam piperat prețul, așa că am hotărât, că tot eram cu mașina, să mergem singuri să descoperim fiecare loc. Am avut și noi coloană sonoră, pe stick în mașină, și le-am văzut în ritmul nostru și mai ales singuri, fără un grup numeros în preajmă.

În Salzburg

Palatul Mirabell

Grădinile și Palatul Mirabell au găzduit filmările pentru Do-re-mi!!! Maria și copiii aleargă prin tunelul cu iederă, se cațără pe fântâni, și mai ales, în finalul apoteotic, stau pe faimoasele trepte, ce devin note muzicale! Daa, am fost și eu pe treptele acelea, vaai ce fericire pe capul meu, nu îți imaginezi! Chiar dacă ziua era mohorâtă, nu a contat deloc! Atmosfera era fantastică, erau mulți fani Sound of Music care cântau și recreau scene din film.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Fântâna cu cai (Pferdeschwemme)

Pe aici trece Maria cu copiii când pleacă de la Vila Von Trapp să exploreze orașul, după ce le-a făcut copiilor hăinuțe de joacă din draperii. Pferdeschwemme servea în secolul 17 drept un loc unde puteai spăla caii.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Salzburg, Austria
Fântâna cu cai Pferdeschwemme

Podul Mozart (Mozartsteg)

Pe podul acesta superb se plimbă Maria și copiii, în aceeași scenă cu cea de mai sus, pe ritmurile My favourite things.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Residenzplatz

Este o piață superbă din Salzburg, prin care trece Maria cu copiii.

Salzburg Card, Austria
Residenzplatz, văzută de pe balconul din DomQuartier

Mănăstirea Nonnberg

Aceasta este mănăstirea unde Maria era călugăriță. Interioarele dar și curtea mănăstirii au fost filmate la Hollywood, dar poarta pe care iese Maria în timp ce cântă I have confidence este aici, la mănăstirea Nonnberg. Tot aici la poartă vin copiii să întrebe de ea, când se hotărăște să părăsească familia Von Trapp. Trebuie să urci câteva trepte ca să ajungi, dar te vei bucura de asemenea de acoperișurile splendide ale Salzburg-ului.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Cimitirul St Peter (Petersfriedhof)

Cimitirul St Peter, declarat drept unul dintre cele mai frumoase din lume, a servit ca loc de filmare pentru scena de la final, când familia Von Trapp se ascunde de naziști, și Rolfe îi găsește. (De fapt am aflat ulterior că scena a fost filmată la Hollywood, dar locul voia să fie acest cimitir, l-au reprodus în studio.)

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Rock Riding School (Felsenreitschule)

Este o sală de spectacole fabuloasă, în Sound of Music aici se ține festivalul de la sfârșit, unde căpitanul Von Trapp cântă Edelweiss emoționat, și toată familia cântă So Long, Farewell. Am vrut atât de mult să o vizitez, dar când am ajuns acolo, seara, era o mare forfotă de oameni îmbrăcați care mai de care mai elegant, căci urma să se țină un spectacol chiar acolo.

Am revenit a doua zi, dar nu am putut intra, căci sunt ore fixe de vizitare. Dacă vrei să încerci să mergi, consultă site-ul lor. Aici scrie că sunt tururi ghidate zilnic la ora 2, și costă 7€. Când am fost noi, parcă ne-a spus tipa de la recepție că sunt mai multe ore disponibile pentru tururile ghidate, cel mai bine este să mergi direct acolo să întrebi.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria
Fotografie de pe Wikimedia Commons

Pe lângă Salzburg

Pavilionul I am Sixteen going on Seventeen

Cel mai romantic pavilion, unde Liesl și Rolfe cântă I am Sixteen going on Seventeen. Cum să nu te apuce fiorii aceia de îndrăgosteală din adolescență când vezi așa ceva!?! Desigur că eu am profitat și m-am învârtit ca o prințesă la fața locului!

Pavilionul nu este cel din film. De fapt, la exterior este chiar acela. Dar scenele din interior au fost filmate în studio, într-un pavilion mult mai mare. A, și nu poți intra în pavilion, căci au fost incidente cu turiști care țopăiau de pe o băncuță pe alta, ca Liesl în film, și s-au rănit.

Pavilionul este la Palatul Hellbrunn (a fost donat de echipa de filmare orașului, și a fost așezat aici), și îl poți vizita gratuit, este chiar la intrare. Dar îți recomand să vizitezi și Hellbrunn, noi ne-am distrat teribil. Și e inclus pe Salzburgcard.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria
Turul Sound of Music, Salzburg, Austria
I must’ve done something good!

Castelul Leopoldskron

Castelul este acum un hotel fabulos de 5 stele, și nu îl poți vizita decât dacă ești oaspete. Dar îl poți vedea de vis-a-vis, de peste lac, unde e un parc drăguț și liniștit. Noi am lăsat gratuit mașina la intrarea în parc, și am făcut o scurtă plimbare, ca să vedem mai bine castelul.

Aici sunt filmate scenele din exteriorul vilei Von Trapp, poate îți aduci aminte de momentul în care Maria și copiii au căzut în apă din barcă. Se văd foarte bine statuetele cu Pegași înaripați de pe lac.

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Catedrala Mondsee

În Catedrala din Mondsee s-au căsătorit căpitanul și Maria. Nu ai cum să uiți scenele în care ea pătrunde în biserică, cu o trenă imensă, și urcă pe trepte până la căpitan! 😍

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

Turul Sound of Music, Salzburg, Austria

St Gilgen

St Gilgen este un orășel de pe malul lacului Wolfgangsee, și apare în film chiar la început, filmat din elicopter.

Austria
Privelişte deasupra St Gilgen

Impresii după turul Sound of Music

Ce mai, mie mi-a plăcut la nebunie! Iar Alex a zis că vrea și el să vadă filmul (ha!). Cred că e destul de la îndemână să faci turul pe cont propriu, dacă ai mașină, dar probabil merită să îl faci și pe cel organizat, cu siguranță vei afla o mulțime de informații drăguțe din culise. O resursă utilă am găsit aici, noi am avut paginile printate la noi, și citeam despre fiecare la fața locului.

Noi am petrecut cam o zi și jumătate în Salzburg, și am văzut tot ce ne-am propus, obiectivele din oraș, dar și acestea din turul Sound of Music. Am pus pe harta de mai jos toate locațiile Sound of Music cu portocaliu, alături de restul obiectivelor majore din Salzburg (cu albastru).

La final îți las câteva scene din Family Guy (nouă ne place la nebunie!) legate de Sound of Music. Vai, cât sunt de amuzanți!

Happy Travels! And singing! 😀


Citește și:

Spune-ți părerea