Memoriile unei corporatiste în delegaţie (Olanda)

– Bună ziua, vreau să merg în Uden. Îmi puteţi spune cât mă costă? întreb primul taximetrist din şirul ce aşteptau liniştiţi în faţa gării din ’s-Hertogenbosch. Oraş pe care mi-e greu şi să îl reţin şi să îl pronunţ, aşa că folosesc în locu-i Den Bosch, un soi de prescurtare, sau poate numele gării.

Sunt obosită şi mi-e cam frig. E luni. Tocmai m-am întors dintr-un tur de forţă de un weekend din Barcelona. Zic tur de forţă pentru că am descoperit că e tare obositor să mergi două zile în vacanţă, au părut pe puţin patru. Am ajuns acasă azi-noapte pe la 3, după un zbor cu întârziere. Prea puţine ore de somn mai târziu, eram iar în aeroport, de data asta cu direcţia Amsterdam.

Pe timpul zborului am fost productivă, am scris aproape două articole întregi. Pentru unul chiar am şi selectat şi modificat poze. Am ajuns în capitala olandeză în jur de 4 după-masa. Am avut o super experienţă aici, o să îţi povestesc! Apoi am luat trenul către Den Bosch.

M-am minunat de mine însămi că am reuşit să mă descurc la aparatele de bilete. Nu că nu aş fi Delegaţie în Olandadescurcăreaţă în general, dar aici îmi părea totul mai complicat, de la limbă la denumirile oraşelor. Am avut noroc că am avut ceva date salvate de acasă, ştiam cam ce tren să iau, în ce direcţie şi la ce oră. Am pus cap la cap datele din gară cu ce aveam eu, şi am reuşit să cumpăr biletul corect. Pe care era cât pe ce să nu îl validez. Pentru că treci de validatoare ca să ajungi la automatele de bilete, apoi trebuie să te întorci la validatoare, validezi biletul, şi după aia mergi spre peroane.

Fun fact! La automatele de bilete poţi plăti ori cu cardul ori cu… monezi!! Da, nu cu bancnote, doar cu monezi! Au fantă doar pentru monezi! Ok, la aeroport chiar am avut întâmplător 5,20 euro în monezi, ca să ajung în Central Station. Dar pentru 17 euro, cât a fost biletul spre Den Bosch, chiar a trebuit să dau cu cardul.

Trenul a fost foarte civilizat, călătoria plăcută, am avut şi wifi în tren, care reţea se numea chiar… „wifi în tren”! Dar era un pic rece. Şi deja îmi cam intrase frigul în oase. În tren am mai luat câteva notiţe pe laptop pentru un articol viitor.
Delegaţie în Olanda

Delegaţie în Olanda

Delegaţie în Olanda

– Aveţi o adresă? mă întreabă taximetristul. Nu prea ştie engleză, dar ne înţelegem cumva. Îi dau adresa şi aştept până o bagă stângaci pe gps. Nu mai am răbdare să ajung la hotel. Mi-e cam frig, mi-e foame şi mi-e somn. Îmi arată că sunt 34 km până la hotel.

– În regulă, şi cam cât ar costa? îl întreb temătoare. Verificasem pe rome2rio şi acolo zicea că ar costa 70-90 de euro taxiul. Extraordinar de mult pentru 30 km, nu? E vorba de o cursa de 25 de minute. În Amsterdam m-am întâlnit cu o prietenă care locuieşte acolo, şi i-am spus şi ei de suma fabuloasă. A rămas perplexă. Ştie că sunt cam scumpe taxiurile în Olanda, dar chiar atât să dai pe o cursă aşa scurtă?!

Aşa că sunt încrezătoare. Îmi doresc cu ardoare să fie ieftină cursa, şi să ajung repede la hotel. E deja ora 8, în România ar fi 9.

– Cam 90 de euro face, îmi răspunde taximetristul de parcă îmi vinde căpşuni la jumătate de preţ.
– 90..? întreb, sperând să fi spus 19.
– 90! îmi răspunde clar, şi desenează cu degetul în aer un 9 şi un 0.

Nu dau bani de la mine. Sunt banii companiei. Sunt plecată în interes de serviciu. Ar trebui să nu îmi pese. Dar nu pot trece peste faptul că am dat 150 de euro pe avion, şi acum aş da ceva mai mult de jumătate pentru 30 km cu taxiul..

– Nu, lăsaţi, e prea scump. Şoferul e confuz. Cred că nu l-a mai refuzat nimeni până acum. Costă prea mult! îi zic mai răspicat. Şi mă întorc cu spatele la el. Ok, unde e staţia de autobuz? Aha, e chiar aici. Şi vine în 2 minute cel de care am nevoie. Perfect, luăm autobuzul, Diana.

Delegaţie în Olanda

Autobuzul până în Uden face ceva mai mult, 45 minute, dar costă doar 3,75 euro. Uite cum adun karma points! Oare şeful meu îmi citeşte blogul? Să îmi treacă acolo la evaluare că economisesc banii firmei.

Ajung în Uden la staţia Busstation la 9:05. A fost cam rece în autobuz, sau poate sunt eu obosită. Ok, mă aşteptam să fie un şir de taxiuri şi aici. Mai sunt 2 km până la hotel, dar nu aş merge pe jos, e frig şi întuneric. Dar ia taxiul de unde nu-i! Niciun şir de taxiuri, aproape niciun om în jur, autobuzul a plecat, mă trezesc singură în staţia semi-părăsită. Mă panichez un pic.. Verific repede pe google maps, mai pot lua un autobuz de aici care mă duce mai aproape de hotel, apoi trebuie să merg 500 metri pe jos. Nu e rău, dar vine în 20 de minute! La starea pe care o am, şi frigul care se lasă, mi se pare teribil! Cum să aştept în staţie 20 de minute? Mai e şi pustiu..

Văd o fată care plăteşte ceva la un automat şi dă să se urce pe bicicletă. O opresc şi o întreb cum aş putea chema un taxi. Îmi dă un număr de telefon, sun, răspunde în olandeză, eu trec pe engleză, şi sunt mândră de mine că ştiu să îi spun exact de unde să vină să mă ia şi unde să mă ducă, deşi nu îmi repetasem înainte în cap. Ce fată drăguţă, a aşteptat până am terminat convorbirea şi i-am confirmat că vine taxiul să mă ia.

Doar că vine în 20 de minute……. Ok, zic, autobuzul tot în 20, mai bine cu taxiul, măcar mă duce direct la hotel. Au urmat cele mai crunte 40 de minute din istoria mea recentă… Exact, nu a venit în 20 de minute. Ştiam că trebuie să vină autobuzul, aşa că la un moment dat l-am sunat să îl întreb dacă mai vine.

– Adlkwejlvmkwliajfdskjadckmlrewf, I’m coming, I’m coming.

Nu am înţeles nimic, decât că vine. Bine, îi zic. Nu am luat autobuzul şi presimţeam că o să regret. Dar aşa sunt eu, să nu presupun ce e mai rău despre oameni, şi să nu îi jignesc. Dacă a zis omul că vine, vine. Ce i-am umplut frigiderul după aia!

În fine, pe scurt a venit, după ce am aşteptat 40 de minute în frig. Ditamai omul, cu ceafă lată şi Mercedes. M-a dus 2 km până la hotel şi a făcut 10 euro. Am luat tot restul, nici un cent nu i-am lăsat! Am intrat repede în hotel, slăbită şi înfrigurată, flămândă de nu se poate. Desigur că restaurantul se închisese. M-am dus la skybar să ciugulesc ceva acolo. Skybar la etajul 5.. mă rog.

A doua zi trebuie să iau un taxi până la birou, care e la 12 km distanţă. Sunt orăşele mici aici, nici nu prea se întâmplă nimic în ele, şi sunt cam izolate. De la hotel nu am cum să ajung pe jos undeva, că dă aproape direct în autostradă. Iar biroul e într-o zonă industrială departe de oraş.Delegaţie în Olanda

Le rog pe fetele de la recepţie să îmi cheme un taxi şi aştept cuminte înăuntru, la căldură. Mi-a luat toată noaptea să mă încălzesc! Am rămas serios cu sechele după seara trecută. De data asta m-a costat 37 de euro taxiul. Îmi fac calcule şi realizez că o să rămân fără cash în ritmul ăsta, şi de unde naiba scot eu bani aici?!

– Ai stat bine la hotel azi-noapte? A fost totul în regulă? Cum ai ajuns la birou dimineaţă? mă întreabă la birou P., un coleg.
– A fost bine, îl mint. Am venit cu taxiul dimineaţă, dar e atât de scump. M-a costat 37 de euro pentru 12 km!
– 37 de euro? Serios? Atât de mult? E şi el uimit. Şi eu sunt uimită de reacţia lui, pentru că mă gândeam că ei îşi permit tarifele astea. Eu nu merg niciodată cu taxiul, îmi mărturiseşte.

Este deosebit de drăguţ şi aranjează cu un alt coleg, R., care trece în drum spre casă chiar pe lângă hotelul meu, să mă ducă şi să mă aducă în cele câteva zile cât voi sta aici. Uau, sunt foarte recunoscătoare! Iarăşi, nu ar trebui să îmi pese de bani, nu îi dau din buzunarul meu. Dar mi se pare o risipă foarte mare. Plus că aş fi avut o problemă serioasă cu cash-ul.

Seara plec cu R. cu maşina lui. E atât de amabil. Toţi sunt aşa. Îmi plac olandezii.

– Dimineaţă am plătit 37 de euro ca să mă aducă până aici, poţi să crezi? Şi din Den Bosch până în Uden voiau să îmi ia 90 de euro.
– 90? Incredibil. It’s a rip-off! ca să îl citez.Delegaţie în Olanda

De la el am aflat mai apoi cum stau lucrurile aici. Toată lumea, dar absolut toţi, merg cu maşina! Vin foarte mulţi vizitatori la ei la sediu. Au un go-live săptămâna viitoare şi e plin de străini. Dar toţi închiriază maşini. Mai ales că vin în grup. E cel mai eficient mod de a te deplasa între orăşelele astea, şi cu siguranţă e mult mai ieftin decât taxiul.

Of, pe bune? Eu cum să închiriez maşină într-o ţară străină? Nu am condus niciodată nici măcar în afara Bucureştiului. Şi nici nu vreau, sunt ok în situaţia în care mă aflu. Chiar nu mă simt confortabil, sheep in the big city ce sunt, să închiriez o maşină în Olanda. Poate nimeream şi una automată, aia eram!

La birou e bine, sunt relaxată, am câteva şedinţe şi în rest mă lasă să lucrez liniştită. E perfect. Sunt incredibil de amabili şi prietenoşi oamenii ăştia. Chiar mă impresionează! Dar într-un mod diferit faţă de cei din Napoli de exemplu, cu care m-am simţit excelent! Italienii sunt gălăgioşi, glumeţi, puşi pe şotii, m-am distrat fantastic cu ei! Olandezii sunt calmi, zâmbitori, gata să îţi sară în ajutor când ai nevoie. Mă salută toată lumea, îmi ţin uşa, sunt politicoşi nevoie mare!

Au tabloul ăsta în bucătărie. Îmi place de nu mai pot! La plajă în anii ’20.. Mă face să visez la vremuri de demult. Şi la Boardwalk Empire, ce serial bun!

Delegaţie în Olanda

Îmi amintesc că fostele mele colege au mai fost în delegaţii în Olanda, şi pur şi simplu se îndrăgostiseră de olandezi! Well, se îndrăgostiseră la propriu, pentru că sunt înalţi, frumuşei şi au o constituţie rezonabilă. 😀 Dar le-a plăcut tare mult şi ritmul vieţii de aici. Am observat cum merge traficul, toată lumea conduce politicos. Adică semnalizează, nu merg prea repede, nu se încurcă unul pe altul, cedează când e semn de cedează. Cum ar trebui de fapt să se întâmple! Dar vezi tu, venind din Bucureşti, apreciez enorm aceste lucruri banale. În plus, din ce ştiu ei nu au câini vagabonzi, ba mai mult, adoptă masiv căţei din România! Cum să nu îi iubeşti?!

E deja miercuri. Ajung seara la hotel şi mă duc să mănânc la restaurantul de la parter. Mă simt in the middle of nowhere. Cum era Courage, the cowardly dog, mai ştii? Sunt legată de mâini şi de picioare pentru că nu am maşină. Pe jos nu am cum să merg, totul e prea departe. Iar cu taxiul nu mă mai risc never ever!

Delegaţie în Olanda
Privelişte pe geam la birou
Delegaţie în Olanda
Pivelişte pe geam la hotel

Eindhoven e doar la 20 de minute cu maşina. Şi Den Bosch la fel. Ambele sunt foarte drăguţe şi mi-ar fi plăcut mult să le vizitez. Dar nu am ce face. Mă bucur de serile astea liniştite, în care sunt doar eu cu mine, şi profit ca să mai scriu pentru blog. Ador să am tot timpul ăsta pentru scris, dar sunt aşa obosită. E tare obositor în delegaţie. Timpul trece de zece ori mai lent, e presiune pentru că eu mă duc acolo ca expert şi aşteptările sunt foarte mari. Nu mă plâng, dar e oboseală mare. Măcar pot mânca la discreţie tot ce îmi pofteşte inimioara, mulţumesc cardule de credit corporatist! 😀

Mai am mâine să mă duc la birou, şi apoi mă întorc acasă. F., un alt coleg, s-a oferit să mă ducă în Eindhoven cu maşina, că oricum are treabă acolo. O să mă lase la gară, şi de acolo am tren direct până la Schiphol, aeroportul din Amstedam. Ţi-am zis că sunt de treabă?

Închid ochii şi visez mori de vânt, câmpuri de lalele colorate, biciclete ce pedalează singure pe lângă canale, şi nişte saboţi din lemn ce le urmăresc cu disperare şi se împiedică la fiecare pas. Nu, nu am fumat nimic. Noapte bună, Olanda.

 

4 thoughts on “Memoriile unei corporatiste în delegaţie (Olanda)

  1. Citesc cu deosebita plăcere si interes tot ce scrii diana, ai un mod de-a descrie ceea ce vezi ca parca as fii cu tine acolo
    Bravo!!!

Spune-ți părerea