Excursie de poveste la Disneyland Paris (I)

Disneyland Paris
Disneyland Paris – (Fotografie de Loren Javier / CC BY-ND 2.0)

Do you want to build a… great adventure together at Disneyland Paris? – i-aş fi spus surorii mele dacă aş fi fost inspirată! Imaginează-ţi oricum că am făcut-o, sună frumos 😄

Nu ştiu cum, nu ştiu necum, în 2014 am reuşit să organizăm un sister trip la Paris!! Cireaşa de pe tort a călătoriei surorilor Sisters a fost vizita la Disney!! Aş putea spune că era un vis din copilărie să ajungem pe tărâmul magic creat de Walt Disney, dar aş minţi! Nici nu ne imaginam în copilărie că am ajunge vreodată la Disneyland!

Disneyland Paris
Disneyland Paris

Trebuie să înţelegi despre noi ca am crescut cu Disney. Am avut norocul să petrecem câteva veri minunate la una dintre mătuşi, în Italia, iar ea avea pentru verişorii noştri o întreagă colecţie de casete video Disney! Aranjate frumos în bibliotecă, pe câteva rânduri, pentru noi era ceva magic, ce acasă nu puteam avea, nici nu existau pe atunci în România. Pentru mine şi Irina era aceeaşi senzaţie pe care o avusese Belle la vederea bibliotecii grandioase din castelul Bestiei! Am văzut rând pe rând toate casetele, am îndrăgit personajele, am învăţat melodiile (în italiană, ha!), am învăţat pe de rost replici întregi din filmele preferate pentru că le-am văzut de atâtea ori (I’m looking at you, Lion King! Şi Aladdin! Şiiii mai târziu Mulan 😍), aveam casete audio cu melodiile din filme, le ascultam în maşină şi le cântam împreună cu verişorii noştri. Eu am şi acum în maşină un cd cu melodii Disney. E atât de bine să mergi la drum, sau să stai în trafic, mai des a doua variantă 😄, şi să cânţi Let it Go, Let it Go, I am one with the wind and skyyyy din toţi plămânii! 😄

Aşa că imaginează-ţi surorile Sisters, fanatice Disney mai rău decât ăia mici, cum s-au grăbit ele într-o dimineaţă de septembrie răcoroasă spre tren, entuziasmate nevoie mare, cu biletele cumpărate de acasă în dinţi, cu harta pe telefon, încercând să îşi faca planul de bătaie ăla eficient, ca să poată vedea cât mai multe. Eh, asta e imaginea fericirii 😊

Istoricul parcului Disneyland Paris

Vrei să afli puţină istorie despre Disneyland Paris? Ei bine, dacă insişti.

  • 1992: Euro Disney, al patrulea parc Disney bazat pe parcul original din Anaheim, California, îşi deschide porţile pe 12 aprilie 1992, după ce construcţia a depăşit cu mult bugetul, dar nu a avut succes în primii doi ani, şi era aproape de faliment
  • 1994: parcul îşi schimbă numele în Disneyland Paris, pentru a scăpa de formula „Euro”, asociată de europeni cu afacerile şi comerţul, şi pentru a asocia parcul cu nota romantică a capitalei Franţei
  • 1995: se lansează Space Mountain, care revitalizează parcul, şi încep să fie pe profit
  • 2002: se deschide al doilea parc, Walt Disney Studios, chiar lângă Disneyland Park
  • 2006: se lansează Buzz Lightyear Laser Blast, inspirat după Toy Story 2
  • 2011: se atinge un record de 250 de milioane de vizitatori de la deschiderea parcului
  • 2013: este declarat Best European Theme Park
  • 2014: se lansează cea de-a 60a atracţie: Ratatouille, The Adventure

Locaţie şi bilete

Cum ajungi la Disneyland Paris din oraş? E foarte simplu, ia trenul RER A4, este linia roşie, în direcţia Marne-la-Vallee, parcul Disney este chiar la capătul liniei. Trenul poate fi luat din staţia Charles de Gaulle Etoile sau Chatelet Les Halles. Sau dacă mergi direct de la aeoportul Charles de Gaulle, poţi lua TGV-ul, are linie directă până la Disney. Ai o hartă a RER-ului aici.

Disneyland Paris - hartă
Disneyland Paris – hartă

Disneyland Paris este împărţit în două parcuri, Walt Disney Studios şi Disneyland Park. Biletele sunt destul de piperate, şi sunt împărţite în trei categorii de preţ, în funcţie de ziua şi sezonul în care vrei să vizitezi. În principiu în timpul săptămânii, pentru o zi de vizitat ambele parcuri, este valabil biletul MINI (47 euro), în weekend-uri ai nevoie de biletul MAGIC (59 euro), iar de sărbători şi în plin sezon (toată luna august) îţi trebuie bilet SUPER MAGIC (69 euro). Pentru copii preţurile sunt ceva mai mici. Pentru 2-3-4 zile biletele încep de la 140 de euro. Astea erau preţurile în momentul in care am verificat site-ul (iulie 2016), şi erau valabile până la sfârşitul lui septembrie, dar variază în funcţie de momentul în care le cumperi. Detalii exacte găseşti pe site-ul lor.

Noi am fost în extra-sezon, în septembrie, şi am ales să mergem în timpul săptămânii, aşa că ne-am luat bilete MINI, au costat 60 euro fiecare în momentul în care le-am cumpărat, şi erau valabile pentru un an de zile. Am cumpărat biletele online, pentru că la poartă sunt cozi mari. Le-am avut printate de acasă şi am intrat aproape imediat.

Walt Disney Studios

Ne-am dus prima dată în Walt Disney Studios, cu gândul să nu zăbovim foarte mult. Acest parc este dedicat artei şi producţiei cinematografice, un behind-the-scenes al animaţiilor Disney şi nu numai. Este împărţit în patru zone numite studio lots, sau platouri, care reprezintă diverse aspecte ale producţiei de film: Front Lot, Toon Studio, Production Courtyard şi Backlot.

Front Lot

Este intrarea principală a parcului, aici se găseşte Turnul Earful, simbolul parcului, un turn de apă cu urechi de Mickey Mouse similar cu cel de la Walt Disey World din Florida. Curtea de la intrare se numeşte La Place des Frères Lumière şi este un tribut adus fraţilor de origine franceză care au inventat cinematografia. În continuare este o alee cu magazine şi restaurante, construită tematic ca un studio de sunet.

Toon Studio

Este inspirat din personaje Disney. Se zvoneşte că zona va fi reamenajată tematic şi redenumită Pixar Place, pentru că majoritatea atracţiilor sunt inspirate după animaţii Pixar. Atracţiile de aici sunt:

  • Flying Carpets over Agrabah – asemănător cu ride-ul cu Dumbo, dar zbori pe un covor magic
  • Crush’s Coaster – roller coaster într-o carapace de ţestoasă care te poartă prin lumea lui Nemo
  • Cars Race Rally – asemănător cu atracţia cu ceşcuţe, dar cu personajele din Cars
  • Trei atracţii cu personaje din Toy Story: Toy Soldier Parachute Drop, Slinky Dog Zig Zag Spin, RC Racer
  • Ratatouille: The adventure – am ales să încercăm Ratatouille pentru că era recent inaugurat şi foarte lăudat. Din păcate la fel s-au gândit şi mulţi alţi vizitatori în acea zi, aşa că am aşteptat vreo oră bună la coadă. Una peste alta a meritat, a fost foarte drăgut, ne-am plimbat în nişte maşinuţe-şoricei, care mergeau independent una faţă de cealaltă spre diverse ecrane, cu efecte 4D, povestea era cu un bucătar care ne urmărea prin restaurantul Gusteau’s şi încerca să scape de noi, şoriceii. Foarte simpatic 😜
  • Art of Disney Animation – aici ne-am dus glonţ, este un platou unde se explică diverse detalii despre cum animaţiile Disney prind viaţă! Era o camera în care copiii învăţau sa îl deseneze pe Mikey, una cu evoluţia diverselor personaje până să ajungă aşa cum le ştim, erau peste tot scene din filme înrămate, sau desene cu prinţesele. Punctul culminant a fost o prezentare interactivă despre cum iau formă personajele, prezentatorii erau un animator live pe scenă şi Mushu (dragonaşul simpatic din Mulan, căruia îi împrumută vocea Eddie Murphy), şi interacţionau unul cu altul! A fost foarte special, ne-a uns pe suflet
Disneyland Paris
Disneyland Paris – Toon Studio
Disneyland Paris
Disneyland Paris – Toon Studio
Disneyland Paris
Disneyland Paris – Toon Studio
Disneyland Paris
Disneyland Paris – Toon Studio

Production Courtyard

Are ca tematică producţia filmelor de la Hollywood. Atracţiile sunt:

  • CineMagique – un show despre istoria cinematografiei ce combină performanţa live a unui actor cu scene de film sincronizate pe un ecran mare
  • Stitch Live! – un show interactiv în care poţi să comunici cu Stitch din Lilo & Stitch
  • The Twilight Zone Tower of Terror – o atracţie cu cădere liberă (de aproape 60m!) cu o poveste inspirată din serial
  • Studio Tram Tour: Behind the Magic – un tur organizat care te plimbă prin platourile filmelor Disney şi ai ocazia să vezi un pic behind the scenes, noi nu am apucat să mergem pentru că aveam doar o zi de vizitat la dispoziţie (recomand sincer organizarea a două-trei zile dacă eşti fan înfocat)

Backlot

Cea de-a patra zonă reprezintă platoul exterior al unui studio şi este dedicată senzaţiilor tari din filmele de acţiune. Are ca atracţii:

  • Armageddon: les Effets Spéciaux – o demonstraţie de efecte speciale bazată pe filmul Armaggedon, îmi pare tare rău că am ratat-o
  • Moteurs.. Action! Stunt Show Spectacular – un show de cascadorii cu maşini, motociclete şi jet ski-uri
  • Rock n Roller Coaster starring Aerosmith – un roller coaster în spaţiu închis şi cea mai rapidă atracţie de la Disneyland Paris, atingând până la 100 km/h.

Găseşti şi pe site-ul lor atracţiile, cu poze şi chiar filme pentru unele, şi de asemenea o hartă ca să te poţi organiza.

După asta am alergat repede spre Disneyland Park, pentru că acolo era miezul poveştii, şi tărâmul fermecat la care visasem! Citeşte mai departe în partea a doua!

Spune-ți părerea