Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

De când îmi doream să scriu acest articol, căci de-a lungul numeroaselor călătorii cu serviciul la Bologna am adunat multe informații. Dar nu suficiente poze. De fapt nu aveam poze cu soare. Când am fost în Bologna ultima dată anul trecut am avut aparatul foto la mine, însă când am făcut turul orașului cu un coleg, eu jucând rolul ghidului, a plouat încontinuu. Așa că am zis să mai aștept să merg cu Alex, să fac turul orașului cu el, și să am poze însorite.

Ei bine, am fost cu Alex acum două săptămâni la Bologna și Florența și ghici ce?! Am prins doar un pic de soare, în rest nori și în cele din urmă ploaie. Așa că îți voi povesti ce e de făcut o zi în Bologna, voi folosi pozele pe care le am și îți garantez personal că totul arată mult mai bine când e soare! 😄

Itinerariu pentru o zi în Bologna

Bologna nu e un oraș foarte mare și poți vedea obiectivele principale într-o singură zi. Desigur că ai ce face în mai multe zile, doar să te plimbi fără țintă pe străduțele italienești, să sari din cafenea în gelaterie și apoi în restaurant, și poate să faci și ceva shopping ți-ar lua o zi întreagă. Dar cred că obiectivele pe care trebuie neapărat să le vezi le poți parcurge într-o singură zi.

Am pus pe hartă sugestia mea pentru un itinerariu de o zi în Bologna, are 3.8 km. Pe lângă acest traseu ar fi ideal să ajungi și la Santuario di San Luca, la 4.5 km de centru (cel mai bine cu un autobuz).

Obiectivele principale din Bologna

Îți voi povesti mai departe care sunt obiectivele turistice principale în Bologna și detalii utile despre vizitarea lor. Le-am trecut în listă în ordinea vizitării, cu începere de la gară (Stazione Centrale), unde te lasă autobuzul care vine de la aeroport. Apropos, autobuzul acesta, care se numește Aerobus, e singura variantă cu care poți ajunge în oraș și costă 6€ de persoană un drum.

Porta Galliera

Poarta făcea parte din zidul medieval de apărare al Bolognei. Este cea mai ornamentată dintre toate porțile rămase.

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Porta Galliera, Bologna

Parco della Montagnola

Nu vreau să îți recomand neapărat parcul, deși are și el o poveste frumoasă: este deschis publicului din 1664, dar planul de astăzi datează de la începutul secolului 19, când Napoleon a ordonat să fie refăcut în stil francez. Ce îmi place mie cel mai mult sunt scările monumentale de la intrarea din Via dell’Indipendenza! Au fost construite în 1896 și sunt decorate cu sculpturi inspirate din istoria Bolognei. Iar felinarele cu aer de belle epoque sunt fantastice!

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Bologna

 Via dell’Indipendenza

Una dintre străzile principale din Bologna, care în weekend devine parțial pietonală. E flancată de clădiri una și una, cu greu îți vei putea lua ochii de la ele, toate cu porticuri la nivelul solului, căci totuși suntem în Bologna. Dacă ai chef de shopping aici e locul tău, sunt foarte multe magazine per Via dell’Indipendenza.

Bologna

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Bologna

Teatro Arena del Sole

E un teatru superb construit în 1810 în stil neoclasic și baroc, și încă funcționează.

Weekend la Bologna și Florența

Finestrella

O fereastră ce se deschide spre un mic secret al Bolognei, un canal care trece printre clădiri. Un fel de mică Veneție locală. De obicei arată mult mai frumos, mai ales pe instagram, dar noi am prins canalul secat, pe vreme înnorată, cu schele pe case..

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Points of View. Tag someone you want to go there with! 📍 Bologna, Italy • • • @beautifuldestinations @earthpix @living_europe @succedesoloabologna @ericdamier @earth @earthfocus @fantastic_earth @wonderful_places @paradise @sonyalpha #bologna #bdteam #travel #thefullcolors #sonyalpha #alphacollective #succedesoloabologna #Emiliaromagna #Italia #italiainunoscatto #italy #ig_italia #nikon #igersitalia #ig_italy #instaitalia #italian_places #italy_vacations #beautifuldestinations #igworldclub #living_europe #ig_europa #topeuropephoto #europe_vacations #discoverearth #kings_villages #fantastic_earth #earthfocus #wonderful_places #OurPlanetDaily • • • @beautifuldestinations @earthpix @living_europe @succedesoloabologna @ericdamier @earth @earthfocus @fantastic_earth @wonderful_places @paradise @sonyalpha #bologna #bdteam #travel #thefullcolors #sonyalpha #alphacollective #succedesoloabologna #Emiliaromagna #Italia #italiainunoscatto #italy #ig_italia #nikon #igersitalia #ig_italy #instaitalia #italian_places #italy_vacations #beautifuldestinations #igworldclub #living_europe #ig_europa #topeuropephoto #europe_vacations #discoverearth #kings_villages #fantastic_earth #earthfocus #wonderful_places #OurPlanetDaily

A post shared by DORIAN PELLUMBI (@dorpell) on

Catedrala San Pietro

Vei găsi Catedrala San Pietro pe Via dell’Indipendenza chiar înainte de Via Rizzoli, care duce la cele două turnuri. Se poate vizita gratuit, dar ce voiam să îți recomand este să urci în turnul cu clopot (campanile). Costă 5€ și poți urca doar sâmbăta între 14:00 și 16:30. Nu m-am nimerit niciodată în Bologna în acest scurt interval, dar am auzit că priveliștea de sus e tare frumoasă.

Fântâna lui Neptun

Fântâna lui Neptun a fost construită în secolul 16 și reprezintă puterea Papei, care stăpânea lumea așa cum Neptun stăpânea mările. La picioarele statuii sunt patru îngeri care reprezintă cele patru mari fluvii ale lumii: Gange, Nil, Amazon și Dunărea.

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Fântâna lui Neptun

Piazza Maggiore

Este o frumoasă piață pietonală chiar în centrul Bolognei, înconjurată de câteva clădiri superbe: Basilica di San Petronio, Palazzo dei Notai, Palazzo d’Accursio cu turnul său cu ceas elegant, Palazzo del Podestà și Palazzo dei Banchi.

Bologna
Piazza Maggiore, Bologna

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Basilica di San Petronio

Basilica San Petronio este principala biserică din Bologna și domină Piazza Maggiore. E una dintre cele mai mari biserici din lume, putând cuprinde până la 28,000 de oameni înăuntru, și este dedicată Sfântului Petroniu, patronul orașului. Construcția sa a început în 1390, iar în 1514 s-a propus un nou proiect ca să depășească San Pietro de la Roma. Legenda spune că Papa Pius IV a oprit construcția megalomană și a dispus în schimb să se ridice Archiginnasio. Din cauza asta fațada din marmură a rămas incompletă chiar și în ziua de azi.

Biserica se poate vizita gratuit, dar poți vedea și Cappella dei Magi pentru 3€.

Bologna
Basilica di San Petronio, cu fațada parțial decorată cu marmură

Terasa panoramică de pe San Petronio

Nu mi-a lăsat impresia de ceva oficial sau permanent, însă există o terasă panoramică pe Basilica San Petronio. Urcarea se face pe schelele care ajută la renovarea bisericii. Da, oamenii sunt întreprinzărori și au organizat un tur pe schele! Aș fi zis că e ilegal dacă nu ne-ar fi dat bilete pentru cei 3€ de persoană și nu ar fi trebuit să semnăm niște documente că urcăm acolo pe propria răspundere!

Ne-a atras atenția un semn mare cu Terazza Panoramica și o poză splendidă chiar când am ieșit din Archiginnasio. Am urcat cu liftul și apoi încă vreo două nivele pe scări cam îngrijorați, atât noi cât și celelalte persoane care s-au decis să se aventureze. Dar priveliștea de sus a meritat! Se vede o mare de acoperișuri roșii și cele două turnuri înclinate!

A meritat mai ales pentru că nu am reușit să urcăm în turnul Asinelli în scurta noastră excursie. Și desigur că din turnul Asinelli nu mai aveam o priveliște cu cele două turnuri, nu? Ha, clar am ieșit câștigați!

Apoi am văzut că terasa panoramică este menționată pe site-ul oficial de turism al Bolognei. Cu program de acces: de vineri până duminică de la 10:00 la 13:00 și de la 15:00 la 18:00, cost 3€, acces din Piazza Galvani.

Weekend la Bologna și Florența
Priveliște de pe Terazza Panoramica pe Basilica San Petronio

Archiginnasio și Teatro Anatomico

Archiginnasio era pe vremuri clădirea principală a Universității din Bologna. A fost construit în secolul 16, cam în aceeași perioadă cu fântâna lui Neptun, cu scopul de a aduce sub același acoperiș școlile Legisti (de Drept) și Artisti (filosofie, medicină, matematici, fizică și științe naturale), care până atunci erau împrăștiate în diferite clădiri de prin oraș.

În 1803 Universitatea s-a mutat în Palazzo Poggi, unde este și astăzi, pe via Zamboni. Iar din 1838 Archiginnasio a devenit biblioteca orașului. Pe lângă bibliotecă, Archiginnasio găzduiește și Teatro Anatomico, o sală construită în secolul 17 ce era folosită la lecțiile de anatomie. În fața sălii sunt două statuete din lemn intitulate Gli Spellati (jupuiții). A suferit daune serioase în urma unui bombardament din 1944, însă a fost reconstruită riguros după modelul original.

Clădirea Archiginnasio e extrem de frumoasă și o poți vedea gratuit. Însă pentru Teatro Anatomico trebuie să plătești 3€ de persoană.

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Archiginnasio di Bologna – curte interioară
Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Porticuri foarte elegant decorate la Archiginnasio
Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Teatro Anatomico – aici se predau orele de anatomie

Via Farini

Pe Via Farini și în Galleria Cavour vei găsi zona selectă de shopping, sau mai bine zis zona de window shopping. Ce îmi place cel mai mult sunt porticurile de pe Via Farini, sunt atât de elegante, zici că te afli într-o galerie de artă, nu pe stradă!

Weekend la Bologna și Florența

Piazza Santo Stefano

Piazza Santo Stefano se mai numește și Piazza delle Sette Chiese (Piața celor șapte biserici). Piețele de obicei sunt pătrate, dar aceasta e triunghiulară, iar pe una dintre laturi are șapte biserici, în frunte cu biserica Santo Stefano. Cele șapte biserici au fost construite în diferite perioade una lângă cealaltă. Nu se cunoaște exact originea lor, o teorie spune că planul inițial, ce datează din anul 430, era să se construiască o singură clădire care să fie împărțită în șapte biserici, care să reprezinte locurile patimilor lui Hristos.

Din piață se văd trei dintre biserici. Pe celelalte laturi sunt palate din secolele 15-16 cu niște fațade superbe. E o piață tare frumoasă și dacă vrei să petreci mai mult timp aici te poți așeza pentru o cafea la una dintre numeroasele terase.

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Trei dintre cele șapte biserici

Palazzo della Mercanzia

Elegantul Palazzo della Mercanzia este acum sediul Camerei de Comerț, însă aici se reglementau acivitățile comerciale în Bologna încă din secolul 14, când a fost construită clădirea. Are două arce gotice imense și deasupra lor un balcon din marmură de unde judecătorii tribunalului mercantil citeau sentințele. Cei ce se făceau vinovați de faliment erau legați de un stâlp în fața pilonului central și erau supuși la batjocură publică.

Palazzo della Mercanzia nu se poate vizita pe cont propriu.

Bologna
Palazzo della Mercanzia

Via Pescherie Vecchie

După cum îi spune și numele, era strada pescarilor, locul de unde puteai cumpăra pește proaspăt în Bologna. Mai sunt și acum pescării acolo, dar strada este în mare parte înțesată de restaurante, cafenele și baruri, și seara e agitație multă pe acolo. Totuși e o agitație care îmi place, sincer e strada mea preferată din Bologna! E plin de italieni care gesticulează, vorbesc tare, și sunt foarte-foarte veseli, împrăștiați pe la terasele din stradă indiferent de temperaturi.

Aici vei găsi Mercato di Mezzo și Eataly. Mercato di Mezzo este un fel de piață interioară ce face legătura între Via Pescherie Vecchie și Via Clavature, unde poți lua o gustare sau o masă în toată regula. Aici găsești tortellini proaspeți, pe care îi poți cumpăra pentru acasă sau le poți cere să ți-i gătească pe loc pentru maxim 10€ porția. Iar la etaj e o pizzerie pe vatră.

Eataly e un concept foarte interesant de magazin de specialități / restaurant. Poți lua masa chiar printre rafturile cu produse (pe care nu cred că le găsești în altă parte), eu am fost într-o seară și am mâncat o supă cu tortellini foarte bună.

Tot pe Via Pescherie Vecchie este și restaurantul meu preferat din Bologna, Zerocinquantello. Am povestit despre toate trei localurile în articolul: Unde mâncăm în Bologna.

Bologna
Via Pescherie Vecchie, Bologna
Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Via Pescherie Vecchie, Bologna
Unde să mâncăm în Bologna
Mercato di Mezzo
Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Eataly
Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Eataly

Cele două turnuri

Cele două turnuri înclinate sunt un simbol pentru Bologna. Turnul mai înalt se numește Asinelli și cel mai mic, care e mult mai înclinat, Garisenda, ambele preluând numele familiilor care au demarat construcția. Au fost construite în secolul 12 și din pricina cedării solului au început să se încline, mai ales turnul Garisenda, care din cauza asta a și rămas nefinisat.

În turnul Asinelli se poate urca, și aș spune să este un must într-o vacanță la Bologna, deși eu până acum nu am reușit deloc să urc, în cele patru vizite ale mele (poți citi aici ce polemică am dus cu mine însămi la un moment dat!).. Are 498 de trepte și 97 metri înălțime și urcarea costă 5€. Verifică aici orele de acces.

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Pe Via Rizzoli spre cele două turnuri, Asinelli și Garisenda

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Cartierul Universitar

De-a lungul Via Zamboni se află cartierul universitar, ce găzduiește cea mai veche universitate din lume, fondată în anul 1088. E o zonă tare vibrantă, plină de tineri pe biciclete sau scutere, așezați pe jos la o discuție sau dansând la un mic concert în aer liber.

Bologna
Pe Via Zamboni

Bologna

Bologna

Porta San Donato

Porta San Donato, superb decorată, a fost construită în secolul 13 și făcea parte din zidul de apărare al orașului.

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi
Porta San Donato, Bologna

Santuario Madonna di San Luca

Ca să ajungi la Santuario di San Luca vei trece prin cel mai lung portic din lume, de aproape 4km lungime și peste 600 de arcade. Biserica e așezată pe un deal și are o mică terasă panoramică de unde Bologna se vede absolut splendid! Pentru a urca pe terasă trebuie să plătești 5€ și ai grijă că sunt anumite ore în care aceasta e deschisă, verifică programul aici (în josul paginii la Entrance notes).

Noi nu am apucat să mergem și îmi pare tare rău. De câte ori am fost la Bologna am zis că nu mă duc singură, mai bine aștept să vin cu Alex să mergem împreună. Și uite că în ziua în care trebuia să mergem ploua și era foarte frig, de ni s-a tăiat tot avântul.

Obiective și traseu pentru o zi în Bologna

Acesta e planul meu pentru o zi în Bologna. Cu mențiunea că apusul se vede excelent din turnul Asinelli, deci poate îți faci planurile în funcție de asta.

Orașul ăsta m-a cucerit pe veci, deja mă pot plimba pe străduțe fără hartă și îl simt ca pe o a doua casă. Are un aer relaxat, de dolce vita, și nu e teribil de turistic, deci nici teribil de aglomerat. Seara centrul e plin de localnici și studenți, iar zona tare animată și caldă. Bologna e un oraș fantastic și sper că te-am inspirat măcar puțin să îl vizitezi!

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Bologna. Obiective și traseu pentru o zi

Happy Travels!


Citește și:

Lasă un comentariu