Biblioteca Zaha Hadid din Viena, arhitectură contemporană surprinzătoare

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena
Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Probabil ai auzit de Zaha Hadid, este printre cei mai mari arhitecți din lumea contemporană! Este renumită pentru clădirile sale cu unghiuri bizare și pentru că practic a oferit geometriei arhitecturale o nouă identitate. Din păcate a murit în 2016 la doar 65 de ani, însă a lăsat în urmă o moștenire culturală deosebită.

Ne doream de tare mult timp să vedem în persoană o clădire de-a ei, și tot nu reușeam. Nu am ajuns să vedem Olympics Aquatic Centre din Londra, iar anul trecut când am fost la Roma în martie ne-am gândit că poate avem timp să dăm o fugă până la Muzeul Național de Arte ale secolului 21 (MAXXI), dar nu a fost chip. În iunie însă am fost la Viena și ne-am promis că nu vom rata clădirea ei de acolo!

Biblioteca Zaha Hadid

Zaha Hadid a proiectat în Viena biblioteca din campusul Universității de Economie. O clădire îndrăzneață, ce iese imediat în evidență, și desigur că nici nu ne așteptam la altceva. Vestea cea mai bună este că se poate vizita gratuit și se află chiar lângă Prater! Interiorul este și mai fascinant decât exteriorul, cu o geometrie tare futuristă, cu pereți înclinați, curbe neașteptate, ferestre neregulate și o fluiditate ce poate părea surprinzătoare pentru o clădire atât de „ascuțită”. Unii au comparat interiorul cu un canion format de vâltoarea șuvoaielor de apă. Foate potrivit aș spune!

Inaugurat în 2013, întreg campusul este foarte deosebit, cu clădiri semnate de studiouri mari de arhitectură (citește mai multe aici sau aici). Dar starul campusului este cu siguranță biblioteca, parcă totul e construit în jurul său! Citește mai multe despre bibliotecă aici.

Cum vizitezi biblioteca Zaha Hadid din Viena

Campusul universitar se află chiar lângă Prater, mai exact aici, și se numește Wirtschaftsuniversität Wien, poți ajunge imediat pe jos dacă ești în parcul Prater. Te poți plimba prin campus și poți intra în bibiotecă, care se află aici, nu există vreo restricție sau vreun cost. Celelalte clădiri nu sunt sigură ce reprezintă, nu știu dacă se pot vizita, dar îți garantez că sunt savuroase chiar și numai la exterior!

Am fost cu adevărat fascinați de magnifica bibliotecă! Am mai văzut structuri futuriste, muzeul lui Frank Gehry din Bilbao îmi vine acum în minte, dar nu știu, clădirea asta a fost diferită și atât de îndrăzneață! Nu îmi pot imagina nici în ruptul capului cum cineva poate gândi și proiecta astfel de spații. În orice caz sunt foarte recunoscătoare că am văzut în sfârșit o structură semnată Zaha Hadid, am apreciat-o tare mult și acum abia aștept să o văd pe următoarea!

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena
Bliblioteca Zaha Hadid din Viena
Bliblioteca Zaha Hadid din Viena
Bliblioteca Zaha Hadid din Viena
Bliblioteca Zaha Hadid din Viena
Bliblioteca Zaha Hadid din Viena – interior

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena
Campusul Universitar are multe construcții deosebite

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena

Bliblioteca Zaha Hadid din Viena


Citește și:

2 thoughts on “Biblioteca Zaha Hadid din Viena, arhitectură contemporană surprinzătoare

  1. Ah! Ce frumos! E architecta mea preferata (chiar daca nu mai e printre noi). Chiar mi-am facut lucrarea de atestat dintr-o lucrarea de-a ei. Tare as vrea sa vizitezi Heydar Aliyev Center din Baku, sa il admir si in realitate❤️

    1. Uaaau ce tare, Georgiana!! Si mie imi plac tare mult lucrarile ei, sunt fascinante! Intamplarea face ca mai ajungem sa vedem una in martie :D. Arata splendid cladirea din Baku, mi-ar placea si mie sa o vad o data <3

Lasă un comentariu